Rapperul american Chris Brown, care a tinut prima pagina a ziarelor americane in 2009, dupa ce a agresat-o pe cantareata Rihanna, iubita lui din acea perioada, a fost acuzat marti ca a parasit locul in care a provocat un accident de circulatie.

Cantaretul in varsta de 24 de ani, aflat sub incidenta regimului de libertate conditionata dupa agresiunea asupra cantaretei Rihanna, neaga aceasta noua acuzatie care i-a fost adusa, dupa un accident produs pe 21 mai, in apropiere de Toluca Lake, la nord de Los Angeles.

"Am un permis de conducere in regula si i-am transmis acelei femei (conducatoarea automobilului pe care l-a lovit, n.r.) informatiile corecte. Ea i-a vazut pe fotografi si a vrut sa faca o scena. A chemat politia, gandindu-se ca va scoate bani de la Chris Brown, in conditiile in care eu am respectat toate procedurile legale", scria rapperul intr-un mesaj postat pe Twitter, la putin timp dupa producerea accidentului.

Frank Mateljan, purtator de cuvant al procurorului din Los Angeles, a precizat ca rapperul a fost pus sub acuzare pentru parasirea locului accidentului si pentru conducerea automobilului fara un permis valid.

TMZ.com, un site specializat in publicarea de informatii despre celebritati, a afirmat ca muzicianul a facut intr-adevar schimb de informatii cu acea femeie, insa acele date erau false. Marti, Chris Brown a revenit cu o noua serie de mesaje pe Twitter.

Citeste si:
Șoferița care a lovit mortal doi copii a declarat că a încurcat...
Șoferița care a lovit mortal...

"Nu exista delictul de fuga de la locul accidentului atunci cand iesi din masina si faci schimb de informatii cu conducatorul celuilalt automobil. E ridicol", a scris acesta, potrivit MEDIAFAX.

"Fac eforturi pentru a asigura nevoile familiei mele. Am facut greseli in trecut, dar am muncit din greu pentru a deveni un om mai bun. Vreau sa imi reabilitez numele", a adaugat Chris Brown.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.