Vivian Campbell, chitaristul trupei Def Leppard, a anuntat luni ca a fost diagnosticat cu cancer si ca a inceput deja sedintele de chimioterapie.

Intr-un comunicat de presa dat publicitatii luni, chitaristul in varsta de 50 de ani a dezvaluit faptul ca sufera de limfom Hodgkin si ca a inceput sedintele de chimioterapie in urma cu doua luni. Potrivit aceluiasi comunicat, tratamentul va dura inca patru luni.

"Ma simt norocos pentru faptul ca boala mea, cancerul, mi-a transmis un semnal de alarma sub forma unei «tuse care nu trece»", a declarat Vivian Campbell.

Vivian Campbell spune ca intentioneaza sa plece in turneu in aceasta vara cu trupa Def Leppard. Primul concert din acest turneu este programat la Hellfest Music Festival din Franta, pe 21 iunie. Turneul se va incheia cu un concert pe 17 iulie, in orasul Canandaigua, din statul american New York.

Vivian Campbell a cantat in alte doua trupe rock celebre: Dio si Thin Lizzy.

Limfomul Hodgkin este un tip de cancer limfatic generat de celulele albe din sange, denumite limfocite. Boala a fost denumita dupa Thomas Hodgkin, un cercetator care a descris anomaliile descoperite in sistemul limfatic, in anul 1832. Limfomul Hodgkin este caracterizat printr-o raspandire ordonata a bolii de la un ganglion limfatic la altul si prin dezvoltarea unor simptome sistemice pe masura ce boala avanseaza. Maladia poate fi tratata prin radioterapie, chimioterapie si transplant de celule susa hematopoietice, alegerea tratamentului facandu-se in functie de varsta si sexul pacientului, stadiul bolii, constitutia fizica a pacientului si subtipul histologic al bolii.

Def Leppard este o trupa rock britanica, formata la Sheffield, in 1977. In mare parte datorita albumelor "Pyromania" si "Hysteria", Def Leppard a devenit una dintre cele mai bine vandute formatii rock din anii '80. Albumul "Adrenalize", lansat in 1992, s-a vandut peste sapte milioane de copii pe plan mondial, numarand mai multe piese care au devenit hituri internationale: "Tonight," "Have You Ever Needed Someone So Bad", "Make Love Like a Man", "Let's Get Rocked" si "Stand Up (Kick Love Into Motion)", scrie MEDIAFAX.

Muzica trupei este un amestec de hard rock si elemente heavy metal, fiind deseori asociata cu miscarea glam metal a anilor '80, in mare parte datorita succesului sau comercial. Cu toate acestea, cei de la Def Leppard si-au exprimat dezacordul fata de eticheta de "pop metal".

Citeste si:
Prințul Harry și Meghan Markle după ce au aflat că prințesa de...
Prințul Harry și Meghan...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.