Petitia, initiata de Societatea franceza a textierilor, compozitorilor si editorilor muzicali (SACEM), a fost semnata si de Francis Cabrel, Julien Clerc, Renaud, Paolo Conte si celebrul Jean-Michel Jarre.
"Este vorba de o miza majora si de o lupta pozitiva, pentru care suntem mandri ca am obtinut sprijinul marilor creatori francezi si internationali, din toate genurile muzicale si din toate generatiile", a declarat Jean-Noël Tronc, directorul SACEM.
In cadrul acordului de liber schimb dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, "riscul de a vedea cultura considerata ca orice alta marfa si-a facut reaparitia", au alertat semnatarii petitiei, scrie MEDIAFAX.
Comisia Europeana, cu exceptia a trei comisari, a decis intr-adevar sa integreze serviciile culturale si audiovizuale in mandatul ei de negociere din timpul discutiilor comerciale care vor debuta in aceasta vara, in conditiile in care aceste doua sectoare sunt in mod traditional excluse.
"Creatorii de muzica refuza cu tarie sa accepte acest pas facut inapoi si se mobilizeaza pentru ca sefii de state si de guverne europeni sa se pronunte, pe 14 iunie, pentru excluderea definitiva a serviciilor audiovizuale si culturale din aceste negocieri transatlantice", se afirma in textul petitiei.
Marti, o delegatie alcatuita din reprezentanti ai cinematografiei, condusa de regizorul roman Cristian Mungiu, recompensat cu trofeul Palme d'Or la Cannes in 2007, si actrita franceza Bérénice Béjo, va fi primita de presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso si va pleda cauza exceptiei culturale europeane.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Horoscop: Top 3 Zodii cărora li se împlinesc cele mai mari dorințe de Crăciun
Sursa: kudika.ro
-
Afaceri românești cu tradiție|Cristina Bâtlan, Musette, despre mai bine de 30...
Sursa: retail.ro
-
Tesla Cybertruck a fost lansată cu un preț de pornire de 56.000 de euro, până...
Sursa: wall-street.ro