Grupul american Backstreet Boys a primit, luni, o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, o distinctie care marcheaza cea de-a 20-a aniversare a formatiei si debutul unui nou turneu mondial.

"Grupul Backstreet Boys s-a intors si nu va mai pleca ", le-a spus fanilor cantaretul Nick Carter, in varsta de 33 de ani, alaturi de ceilalti patru colegi ai sai din aceasta formatie pop-dance americana, celebra in anii '90.

Steaua dedicata grupului Backstreet Boys este amplasata langa steaua unui alt grup celebru, Boyz II Men.

In timpul ceremoniei de dezvelire a stelei, cei cinci membri ai grupului Backstreet Boys au fost vizibil emotionati si au tinut sa multumeasca membrilor familiilor si fanilor lor pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor.

Infiintat in 1993, in statul Florida, grupul Backstreet Boys a vandut peste 130 milioane de albume pe plan mondial si a lansat multe piese cu succes la public, precum "I Want It That Way" si "Shape of My Heart". Grupul este alcatuit din Nick Carter, Kevin Richardson, Brian Littrell, A.J. McLean si Howie Dorough, scrie MEDIAFAX.

Dupa mai multe pauze in cariera, in anii 2000, si plecarea lui Richardson, cei cinci membri ai grupului s-au reunit in 2012 si vor porni intr-un turneu mondial care va debuta in luna mai, cu un concert in China. Backstreet Boys va lansa un nou album de studio in aceasta vara si un documentar muzical in 2014.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.