Oriley Richardson, unul dintre cei patru copii ai familiei, in varsta de 10 ani, se juca in curtea casei cand cainele in varsta de doar 9 luni, Zeus, a sarit in directia lui. Cainele a trecut de el si a atacat ceva care, la prima vedere, parea a fi o franghie.
Era de fapt un sarpe coral, iar Zeus a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-l proteja pe Oriley, scrie CNN.
In timp ce cainele se chinuia sa tina sarpele la distanta, Orion, baiatul in varsta de 11 ani al familiei, a iesit afara pentru a schimba apa lui Zeus.
Acela a fost momentul in care Zeus a decis sa se aseze peste sarpe, folosindu-si greutatea pentru a-l imobiliza.
Orion a vazut ca Zeus nu era intr-o stare prea buna, asa ca baietii l-au dat la o parte si au descoperit sarpele, pe care cainele l-a decapitat, dar nu inainte ca acesta sa il muste de patru ori.
Parintii baietilor l-au dus pe Zeus de urgenta la spitalul de animale din apropiere, unde medicii i-au administrat un ser anti-venin, dar a fost prea tarziu. Eroul a murit urmatoarea zi, chiar de ziua de nastere a lui Oriley.
"Am inceput sa plang", a spus tatal copiilor, Gary Richardson. "Daca nu ar fi fost el, e foarte posibil ca unul dintre copiii mei sa nu mai fi fost in viata", a adaugat barbatul.
Familia, impreuna cu Sega, mama lui Zeus, au mers la spital pentru a-si lua ramas bun de la micutul erou.
A Florida family is mourning the loss of their nine-month-old pit bull puppy, who died while protecting their children from a venomous snake https://t.co/9BWFhnUNXm pic.twitter.com/Kia5UmWu3w— CNN (@CNN) 30 septembrie 2019
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
TEDi continuă expansiunea în România și se apropie de borna de 40 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza
Sursa: wall-street.ro