Astronomii de la Universitatea Leeds din Marea Britanie au reusit pentru prima data in istorie sa observe regiuni interne ale unui sistem planetar aflat in plin proces de formare, potrivit maxisciences.com.

Aceasta descoperire ar putea sa ii ajute pe cercetatori sa isi actualizeze teoriile despre nasterea Sistemului Solar. Observatiile au fost realizate cu ajutorul Very Large Telescope (VLT) de la Observatorul European Austral (ESO), aflat in desertul Atacama din nordul statului Chile.

Acel sistem planetar graviteaza in jurul stelei HD 100546, de aproximativ o mie de ori mai tanara decat Soarele, situata la o distanta de 325 de ani-lumina de Terra. "Tinand cont de distanta uriasa care ne desparte de acea stea, este ca si cu am privi spre ceva de marimea unui varf de ac aflat la o distanta de 100 de kilometri", a explicat intr-un comunicat René Oudmaijer, participant la acest studiu.

La fel ca toate stelele din clasa ei, HD 100546 s-a nascut pornind de la un nor de gaz si praf cosmic, a carui parte centrala s-a prabusit asupra ei insasi. In interiorul zonei ramase din acea nebuloasa, materia se condenseaza pentru a forma un disc. Astronomii l-au denumit "disc protoplanetar" si il descriu ca pe un fel de "sac amniotic" stelar.

Formatiunea respectiva este extrem de importanta, pentru ca in aceasta regiune se formeaza planetele. In plus, steaua respectiva se afla in primele ei stadii de evolutie. Observarea ei echivaleaza in acest caz cu observarea felului in care se naste un sistem planetar.

Rezultatele astronomilor britanici, publicate recent in revista Monthly Notices, sugereaza, de altfel, existenta cel putin a unei planete in discul protoplanetar al stelei HD 100546. Dovada consta in prezenta unui urias spatiu vid in discul protoplanetar. Acea regiune, complet lipsita de materie, indica prezenta uneia sau mai multor planete, pe cale sa isi alcatuiasca o orbita proprie in norul de gaz si praf cosmic, scrie MEDIAFAX.

Cercetatorii britanici au fost surprinsi sa constate ca una sau mai multe planete au aparut deja in acel spatiu cosmic, intr-o perioada in care steaua insasi este inca in curs de formare. "Noi credeam ca stelele se formeaza mai intai si abia apoi apar planetele", a spus René Oudmaijer pentru IFLScience. Timpul de formare este deocamdata necunoscut, dar oamenii de stiinta cred ca ar putea fi vorba de un proces mai rapid decat au estimat ei pana in prezent.

Astronomii vor sa verifice daca fenomenele care se produc in acel sistem sunt tipice si se aseamana cu cele din alte sisteme planetare, precum Sistemul Solar. Daca asa stau lucrurile, atunci ei vor trebui sa isi modifice estimarile despre rapiditatea cu care planetele s-au format in Sistemul Solar.

Citeste si:
Descoperire colosală! Astronomii au observat posibile semne de...
Descoperire colosală!...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.