Intr-o serie de experimente pe sobolani, cercetatorii de la Imperial College din Londra au descoperit un mecanism care pare sa "simta" cat de multa glucoza ajunge la creier si determina animalele sa caute o sursa suplimentara de glucoza in cazul in care detecteaza un deficit. In cazul oamenilor, ar putea avea un rol in controlarea nevoii de dulciuri si alimente bogate in amidon.
Glucoza, o componenta a carbohidratilor, este principala sursa de energie utilizata de neuroni.
"Creierul nostru se bazeaza in mare parte pe glucoza pentru energie, dar in trecutul nostru evolutionar aceasta ar fi putut fi greu de obtinut. Deci avem o preferinta inradacinata adanc pentru alimente bogate in glucoza si le cautam", a declarat James Gardiner, care a condus studiul si a publicat descoperirile in editia de luni a Journal of Clinical Investigation.
Echipa de cercetatori a pornit de la o ipoteza potrivit careia o enzima, numita glucokinaza, implicata in procesul de detectare a glucozei in ficat si pancreas, ar putea avea un rol in controlarea dorintei privind aportul de glucoza. Glucokinaza se gaseste in hipotalamus, parte a creierului care controleaza mai multe functii, printre care si aportul de hrana, scrie MEDIAFAX.
In cadrul experimentelor, savantii au descoperit ca, atunci cand sobolanii petrec 24 de ore fara hrana, nivelul de activitate al glucokinazei din hipotalamus creste puternic.
Sobolanilor li s-a dat acces la o solutie care continea glucoza, dar li s-a oferit si hrana lor normala. Cand cercetatorii au crescut activitatea glucokinazei in creier folosind un virus, soarecii au consumat mai multa glucoza, preferand-o hranei normale. Cand activitatea enzimei era redusa, animalele au consumat mai putina glucoza.
Herpangina la copii: simptome și pericole ascunse
Gardiner a declarat ca, in cazul oamenilor, ar putea fi posibila reducerea nevoii de glucoza prin schimbarea dietei, iar un medicament care ar putea actiona asupra acestui sistem ar putea sa previna obezitatea.
"Foarte probabil, oamenii au niveluri diferite ale acestei enzime, astfel ca lucrurile functioneaza diferit in cazul fiecarei persoane", a spus Gardiner. "In cazul unora, mancatul de alimente mai bogate in amidon la inceputul mesei ar putea fi o metoda de a obtine sentimentul de satietate mai rapid, tintind practic acest sistem, ceea ce ar insemna ca mananca mai putin per total", a mai spus James Gardiner.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro