Campioana olimpica la gimnastica Nadia Comaneci, aflata la Monaco in calitate de invitat de onoare la editia a 21-a a Sportel (Conventia internationala pentru sport, TV si mass-media), a acordat un interviu pentru AFP, in care a insistat asupra necesitatii de a acorda oportunitati femeilor.

Sportiva a vorbit atat despre ce inseamna gimnastica pentru ea la ora actuala cat si despre rolul femeii in sportul mondial, scrie MEDIAFAX.

  • Reporter: Ce va mai amintiti exact de la Jocurile Olimpice din 1976?

Nadia Comaneci: Imi aduc aminte mai ales momentul in care am obtinut acea nota de 10. Era mult zgomot si nu intelegeam ce inseamna acel 1.00 de pe tabela de marcaj. Una dintre colegele mele mi-a spus: "E un 10, dar nu il pot afisa, au o problema". Nu am realizat ca este un moment istoric. Astazi, se vorbeste despre acea nota de 10 mai mult decat despre medaliile mele.
Aug 05, 1973 - London, England, United Kingdom - Gymnast NADIA COMANECI on the horizontal bars. Nadia Elena Comaneci Photo via Newscom

  • R: Care este azi locul sportului in viata dumneavoastra?

N. C.: Sunt recunoscuta ca femeia care a primit nota 10. Am un mare impact asupra anumitor persoane. Pot calatori si pot vorbi, de exemplu, pentru a motiva femeile, indiferent de domeniul in care activeaza. In SUA, eu si sotul meu, Bart Conner, conducem o academie de gimnastica. Avem 30 de antrenori si 1.200 de elevi. Cand am ocazia, ii privesc pe copii antrenadu-se, ii corectez, imi place sa fac asta. Ei m-au vazut pe internet, exista fotografii mari cu mine in sala de gimnastica, deci si ei stiu cine sunt.

  • R: Care credeti ca este rolul femeii in sportul mondial?

N. C.: Exista mereu concurenta in sport, unde barbatii vor fi favorizati in raport cu femeile, dar trebuie ca femeile sa sparga gheata. Un sport devine popular daca are un star, indiferent daca e barbat sau femeie. Astazi, gimnastica este dominata de femei. Femeile sunt capabile sa munceasca din greu, trebuie doar sa le dam oportunitatea pentru a o face.

  • R: Este gimnastica un sport neglijat de mass-media?

N. C.: Atentia acordata de mass-media este foarte importanta. Trebuie sa ai expunere in permanenta, nu doar o data la patru ani, cand sunt Jocurile Olimpice. Fanii care au un anumit idol vor sa stie ce face sportivul lor preferat in fiecare zi, in fiecare saptamana, inclusiv in viata personala. Nu exista doar rezultate si medalii.
Aug 05, 1973 - London, England, United Kingdom - Gymnast NADIA COMANECI on the balance beam. Nadia Elena Comaneci Photo via Newscom

  • R: Cum comentati criticile aduse metodelor de pregatire a gimnastelor din Romania in 1976?

N. C.: Se spunea ca gimnastica era prea dura pentru micile sportive, dar nu este corect. Pe vremea mea, erau foarte putine oportunitati in sport pentru fetele tinere, iar gimnastica era una dintre ele. Cand am inceput gimnastica, la 6 ani, parintii mei au considerat ca este un lucru foarte bun, pentru ca eram plina de energie si trebuia sa o consum altfel decat stricand mobila prin casa.
Citeste si:
Nadia Comăneci împlinește astăzi 61 de ani. Cum petrece de ziua ei...
Nadia Comăneci împlinește...

  • R.: Acum, limita minima de varsta pentru participarea unei gimnaste la Jocurile Olimpice a crescut de la 15 la 16 ani. Credeti ca 15 ani este o varsta prea frageda?

N. C.: Nu este mare diferenta. Pentru mine a fost bine sa particip la Jocurile Olimpice cand aveam 15 ani. Am avut timp sa particip din nou patru ani mai tarziu. Daca o sportiva participa pentru prima oara la Jocurile Olimpice cand are 17 ani, exista mari sanse ca, la 21 de ani, sa se ocupe cu altceva.

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.