La peste 60 de ani, ea s-a hotarat sa lase toate prejudecatile deoparte si s-a distrat pana in zori de Anul Nou, la petrecerea unor prieteni. A ajuns acasa la 6 dimineata.
2007 a fost anul in care viata personala a Mioarei Roman a luat o intorsatura neasteptata. Dupa o casnicie de 32 de ani, fostul ministru Petre Roman si-a parasit caminul conjugal in miez de noap-te, fugind la amanta sa de doar 34 de ani, cantareata Silvia Chifiriuc.
Chiar daca socul a fost foarte mare nu doar pentru Mioara, dar si pentru fetele cuplului, Catinca si Oana, se pare ca fosta doamna Roman a reusit sa treaca, in sfarsit, peste aceasta incercare a destinului.
Fire puternica, fosta doamna Roman nu a stat acasa sa-si planga de mila in noaptea dintre ani, ci, dimpotriva, s-a distrat pe cinste la pe-trecerea unor prieteni.
“Craciunul l-am facut in sanul familiei, cu mama, fiica si sora mea, Oana. De Revelion insa, ne-am despartit si am mers in locuri diferite. Eu am stat cu fiica mea, Calina, pana la 23.30, cand tatal ei a venit si a luat-o, apoi am plecat intr-un club. Sora mea, Oana, s-a distrat la New York, iar mama a fost cea mai petrecareata dintre noi. A fost invitata la niste prieteni si m-am mirat ca a ajuns acasa la 6 dimineata, in urma mea. Nu-mi venea sa cred! E prima data cand stau si o astept sa vina dimineata acasa”, a declarat Catinca pentru Click!
Fiica cea mare a lui Petre Roman s-a aratat insa total dezamagita de comportamentul tatalui ei. “Am aflat si noi ca a fost la Venetia, de la televizor. Nu mi-a dat nici macar un telefon sau un mesaj de Anul Nou. I-a trimis Calinei un brad de Craciun si asta a fost tot”, a mai spus prezentatoarea de la Romantica.
Despre autor:
Sursa: Click.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Când se deschid cele trei târguri de Crăciun din București organizate de PMB...
Sursa: kudika.ro