Asta-seara, cu incepere de la ora 20.00, lansare de moda eveniment pe scena Salii Mari a Teatrului National din Bucuresti. Cunoscuta creatoare Irina Schrotter va prezenta publicului colectia sa de primavara-vara 2005.

Nu este vorba doar de o simpla prezentare, ci de un spectacol de amploare, acesta fiind primul realizat sub semnatura celebrului designer iesean. Intitulata sugestiv "Studiu despre sunet", dupa o lucrare semnata de pictorul iesean Dragos Patrascu, prezentarea are toate atributele unui show complet, urmand a fi "o lansare de colectie intr-un muzeu". Special guest este nimeni alta decat frumoasa prezentatoare de la Prima TV Andreea Raicu.

33 de modele autohtone vor defila pe scena Nationalului

Dupa ce in 1995 a fost primul designer din Romania care a avut un podium cu adevarat profesionist, acum Irina Schrotter se afla in fata unei noi provocari. Cunoscuta creatoare de la Iasi va oferi publicului prezent in aceasta seara in Sala Mare a Teatrului National un spectacol de moda complex, si nu doar o prezentare standard. Ideea show-ului i-a apartinut chiar creatoarei, care si-a propus sa realizeze o inedita lansare de colectie intr-un muzeu. "Ideea spectacolului este una deosebita. Este prima data cand fac un spectacol de moda, si nu o prezentare standard, de aceea totul este nou pentru mine. Am imaginat Sala Mare a Teatrului National ca un spatiu ce va fi transformat intr-un muzeu", ne-a declarat cunoscutul designer.

Spectacolul se intituleaza "Studiu despre sunet", dupa o lucrare semnata de Dragos Patrascu, tablourile pictorului iesean urmand sa fie prezentate impreuna cu noua colectie a creatoarei si expuse in cadrul muzeului creat pe scena.

Astfel, show-ul este structurat pe trei parti distincte. In deschidere, publicul va intra in sala si va descoperi muzeul, abia apoi va urma defileul propriu-zis, cand pe scena Teatrului National vor urca 33 dintre cele mai apreciate modele autohtone ale momentului.

Jazz-ul, o completare fireasca a modei

Prezentarea se va face pe muzica celor de la Jazz Blue Band care au creat cateva piese special pentru acest eveniment. Cel mai bun band de jazz din Romania la aceasta ora in conceptia creatoarei, Jazz Blue Band este formata din doi ieseni si trei bucuresteni, in frunte cu Ion Baciu, si el considerat unul dintre cei mai talentati pianisti de jazz din Romania.

Dupa defileul modelelor pe podium, in partea finala a show-ului publicul spectator va fi invitat pe scena in spatiul muzeului unde va putea admira atat tablourile pictorului Dragos Patrascu, cat si modelele din colectia creatoarei pe post de statui vii.

Cinci ore de proba pentru Andreea Raicu

Conform traditiei, "special guest" al colectiei de primavara-vara Irina Schrotter va fi Andreea Raicu. Frumoasa prezentatoare de la Prima TV, care recent a obtinut din partea unei reviste de moda titlul de cea mai sexy vedeta in detrimentul Monicai Barladeanu, este o buna prietena si colaboratoare a designerului iesean.

Andreea Raicu va incheia prezentarea Irinei Schrotter urmand sa poarte ultimul, dar cel mai spectaculos model al colectiei. "Andreea nu va fi mireasa colectiei, asa cum se obisnuieste. Ea chiar a refuzat sa fie mireasa. Rochia pe care o va purta este una spectaculoasa la care am lucrat foarte mult. Andreea a fost nevoita sa stea in picioare nu mai putin de cinci ore la proba", ne-a marturisit Irina Schrotter.

De altfel, o intreaga echipa a lucrat alaturi de Irina Schrotter la realizarea noii colectii de primavara-vara, insa ideea show-ului ii apartine exclusiv creatoarei.

Colectia prezentata in aceasta seara in premiera la Teatrul National din Capitala va fi oferita si publicului din Constanta pe 9 decembrie. Celebra creatoare si-a prezentat colectia de vara la Paris in luna ianuarie, aceasta fiind special creata pentru a fi prezentata publicului romanesc.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.