Catalin Maruta a profitat de scurta ei vizita pentru a o invita in emisiunea sa. Acolo, Cristina a declarat ca, pentru a capata vointa si puterea necesara ascensiunii in lumea actoriei, este, mai nou, adepta filosofiei Cabala. Romanca, in apriga sa dorinta de a ajunge la Hollywood, s-a inspirat din decizia unor vedete americane de a-si schimba modul de viata prin aderarea la acest crez. Este vorba despre Madonna si Demi Moore.
ORIGINAL SI IMITATIE
Definitia din dictionar a "Cabala" (cunoscuta si sub numele de caballa, kabala, kaballa, Kaballah, qaballah etc.): este interpretarea cuvantului traditie in limba iudaica. Cabala este o colectie de scrieri care se refera la practici mistice, dar si etice. Este in mare parte o interpretare a simbolurilor din scripturile evreiesti. Cabala cea studiata de vedete (ca Madonna, Demi More si altii) nu se aseamana foarte mult cu cea traditionala. Dar pentru ca cei care nu sunt nascuti evrei nu au rezistat sa studieze conceptele acestei "pseudo-religii" sunt considerati adepti ai "Hermetic Kabbalah", o ramura existenta de aproape 500 de ani.
Rabinul Yitzhak Keduri, din Israel, unul dintre cei mai respectati adepti ai Cabalei, a facut, cu ceva vreme in urma, anumite precizari despre cei care studiaza "la voia intamplarii". El s-a aratat impotriva occidentalilor care incearca sa obtina prin aderarea la aceasta forma de studiu bani, faima, fericire si pace interioara. "Cei care studiaza Cabala in forma ei originala sunt evrei, barbati care au ajuns la o maturitate atat fizica cat si spirituala, de obicei trecuti de 40 de ani care si-au petrecut mare parte din viata studiind iudaismul".
PERICOL PENTRU NEINSTRUITI
Considerata o forma ezoterica a iudaismului Cabala ii indrma pe adeptii ei la o viata de ascet, multe ore de meditatie si purificare corporala si spirituala. Yitzhak Keduri mai adauga: "Daca o persoana neinstruita sau imatura citeste si se lasa indrumata de scripturile Cabala, poate fi dezechilibrata".
Despre autor:
Sursa: Ziarulcn.com
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Nicușor Dan știe care va fi principalul lui rival la alegerile pentru...
Sursa: wall-street.ro