Dupa o seara plictisitoare, televizorul mi-a oferit totusi o surpriza placuta: Doroftei spune “pe care” si nu “care”. Felicitari, Mosule!

Duminica seara nu prea am avut la ce sa ma uit. Am stat putin pe TVR 1, la un serial nou in regia lui Alexandru Tocilescu, in care joaca o gramada de actori batrini si importanti, dar nu m-am lamurit prea bine despre ce e vorba. Ciudate filmele astea ale TVR. Nici nu stii ce naiba sint. E de ris la ele, e de plins, e de meditat? Dumnezeu stie! Si in toate apar personaje care, cica, isi extrag seva din realitate, dar dupa ce o extrag, o distileaza pina intr-atit incit nu mai au nimic din forma si continutul unui om pe care-l poti vedea pe strada, in care te poti recunoaste. Personajul principal, jucat de Gheorghe Dinica, era un roman fugit in America inainte de ‘90 si care acum, la revenire, isi dusese fostii prieteni la mare ca sa chefuiasca pe banii lui. Stateau intr-o curte, beau si-si povesteau sau reprosau una-alta. Apare si o pitipoanca care se aciuase pe linga american, si o moldoveanca ce vorbea stilcit, dar ca sa inteleaga lumea, ca unguroaica aia din "Totusi iubirea".

In fine, o atmosfera cehoviana de mina a doua si cam atit. E drum lung pina la un film precum "Six feet under" si mult de mers pe cararea profesionalismului de la TVR la HBO. Satul de ginduri, zapp pe PRO TV, un post unde poti linistit sa-ti odihnesti creierul incercat. Iar acolo, tocmai ce-mi trebuia, bataie intre vedete la Gala "Stelelor Verzi". A fost omor in toata regula. Crosee si directe au facut sa tremure de emotie inimile iubitelor care chibitau in tribune. Ce m-a uimit placut a fost insa altceva: Doroftei, care a comentat meciul, a spus de fiecare data "pe care". Un singur "care" nu i-a scapat. Oare romanii trebuie sa ia o tona de pumni in cap ca sa nu mai zica "emisiunea care am vazut-o"?


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.