Cele mai cunoscute romance din Marea Britanie, surorile Cheeky Girls, sunt din nou in atentia tabloidelor dupa ce una dintre gemenele Irimia, Monica, a inceput o relatie amoroasa cu un lord in varsta de 50 de ani. Asa se face ca gemenele au ajuns sa iubeasca barbati aproape identici.

Controversata relatie dintre Gabriela Irimia (24 de ani) si Lembit Opik (42 de ani) a facut furori in presa londoneza, dar mai ales la locul de munca al iubitului romancei, Parlamentul britanic. Cei doi nu s-au ferit de gura lumii si au aniversat, recent, un an de relatie. Lembit a venit luna trecuta la Cluj pentru a-i fi alaturi iubitei in timpul interventiei chirurgicale pe care romanca a suferit-o la rinichi

Daca pe plan profesional se pare ca trupei nu-i merge prea bine, Gabriela si Monica sunt extrem de fericite in viata personala. Astfel, mai nou, fiecare dintre cele doua traieste cate o poveste de dragoste cu cate un barbat influent din Marea Britanie, mult mai in varsta decat ele. Dupa modelul surorii sale, Gabriela, si Monica de la Cheeky Girls s-a indragostit de un britanic ce are dublul varstei sale.

Potrivit presei londoneze, cantareata de 24 de ani are o relatie amoroasa cu lordul Christopher Macklib, un afacerist de 50 de ani, pe care l-a cunoscut la o petrecere dintr-un club din Londra. Potrivit people.co.uk, lordul seamana putin cu parlamentarul Lembit Opik, iubitul Gabrielei. Cei din urma au sarbatorit, recent, un an de cand formeaza un cuplu. Parlamentarul a vizitat si Romania, in luna august, atunci cand iubita lui s-a operat la rinichi, la o clinica din Cluj.

Altfel, desi mama gemenelor de la Cheeky Girls se lauda ca trupa are numeroase concerte si ca, pe langa spectacole, fetele mai au si alte surse de venit, precum contractele de imagine, iata ca acestea se confrunta cu grave probleme financiare. Publicatia engleza "Wales on Sunday" anunta faptul ca Margareta Irimia, mama celor doua, este data in judecata de cantareata Lisa Marie Pester, care a cantat alaturi de Cheeky Girls intr-un concert in aer liber, in luna septembrie a anului 2004.

Solista afirma ca familia Irimia ii datoreaza suma de 5.000 de lire sterline, in urma unui conflict privitor la o inregistrare. Aceasta i-a dat Margaretei Irimia 3.000 de lire pentru un videoclip de promovare, iar alte 2.000 de lire au fost investite in proiectul respectiv de catre agentul cantaretei din acea perioada. Margareta Irimia neaga acuzatiile si a a firmat ca nu-i datoreaza nici un ban cantaretei respective. Daca in urma procesului se va stabili ca mama gemenelor are datorii mai mari de 5.000 de lire, este posibil ca acesteia sa i se ceara sa-si vanda casa, situata in Rye, East Sussex, ce valoreaza 180.000 de lire sterline.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.