Cand ai suficienti bani pentru a nu mai avea nici o grija a vietii, atunci incepi sa te gandesti sa-i cheltui pentru placere. Astfel, pe langa vile somptuoase si masini "de lux", din ce in ce mai multi miliardari romani s-au apucat sa investeasca in ambarcatiunile de lux.

Fie ca sunt barci cu panze, fie iahturi cu motoare puternice si cabine luxoase, astfel de barci au inceput sa-si faca aparitia si in Romania

Printre cei care si-au cumparat astfel de vase se afla si omul de afaceri, si patron al echipei de fotbal Rapid, George Copos. Acesta detine de aproape doi ani un velier de 12 metri lungime, cu care, anul trecut, a participat chiar la regata organizata la Eforie Nord, pe care, pana la urma, a si castigat-o "la masa verde", gratie unei penalizari pe care a primit-o liderul cursei. "Este un velier mic, spartan, care fuge extraordinar de bine pe vant din lateral", isi lauda Copos barca, pe care a botezat-o "Anette". Un alt VIP care iubeste sa navigheze pe mare este Dan Chisu. Si el are un vas, care se numeste "Esperanta", si care a participat si el la regata de la Eforie, singura desfasurata in Romania din 1931 incoace.
Sigur, iahturile de lux sunt mai la moda printre oamenii cu dare de mana decat velierele. Astfel, milionarii romani s-au grabit sa-si cumpere iahturi, asa cum fac si cu masinile de lux. Printre cei mai recenti proprietari de iahturi se regaseste si manelistul Adi Minune, care s-a decis sa-si cumpere un iaht in valoare de 300 de mii de euro. Alti cunoscuti proprietari de iahturi din Romania sunt miliardarul Irinel Columbeanu, patronul echipei de fotbal FC National, Constantin Iacov, sau primarul Constantei, Radu Mazare.

Cu siguranta, un astfel de iaht nu este la indemana oricui. O astfel de ambarcatiune costa cel putin cateva zeci de mii de euro. Dar sunt vase, lungi de zeci de metri si apartinand celor mai bogati oameni ai lumii, ale caror preturi ajung si la zeci de milioane de euro. Potrivit specialistilor in domeniu, cel mai scump iaht aflat in proprietatea unui roman costa 3,8 milioane de euro. Dar exista si barci mult mai ieftine.

Sigur, acestea nu sunt decat mici veliere pe care le puteti achizitiona cu doar cateva mii de euro, dar in care va puteti ostoi un pic din pasiunea pentru valurile marii. O mare problema pentru Romania o reprezinta, insa, accizele, care fac ca preturile barcilor sa creasca foarte mult. Statul considera aceste iahturi drept marfuri de lux, indiferent de marimea lor, si le accizeaza cu 50% din valoarea lor.

Mutu isi tine iahtul in port la Ibiza

Cel mai mediatizat fotbalist roman, Adrian Mutu, este si el posesorul unui iaht, care a costat cateva sute bune de mii de euro. El este proprietarul vasului "Ten Lifes", pe care l-a achizitionat in perioada cand evolua la echipa engleza Chelsea si era platit din banii rusului Roman Abramovici. Cand nu il foloseste, Mutu isi ancoreaza vasul in portul spaniol Ibiza, acolo unde locuieste o buna parte de timp nasul sau, Nicu Gheara.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.