Fata mea e proprietate privata. Daca vreau, o vind, daca nu, nu. Si cine ma flmeaza fara sa ma intrebe ma fura in fata.

Dupa indelungi negocieri, "Cronica circotasilor" s-a reintors cu arme si bagaje in curtea Prima TV, asa ca le urez domnilor Huidu si Gainusa un sezon bun si-un praz verde! Cu o singura exceptie, aceasta prima editie pe stil nou nu mi-a displacut, desi, ca orice oameni care fac umor de drum lung, exista o anume oboseala a poantelor, iar Mistretul s-a cam culcat pe-o ureche. In fine, taraba e bine plasata, are vad comercial, asa ca o sa trec la ce m-a durut pe mine. Probabil ca, avind nevoie de o umplutura, onorabilii au bagat, ca rubrica noua, un fel de minireportaj in care o bruneta umblase prin oras cu o camera ascunsa-n masina pentru a-i surprinde in flagrant pe soferii care se scobeau in nas sau in urechi. Asta pentru a-i prezenta opiniei publice ca pe niste taranoi ce merita oprobriul si risul superior al burghezilor citadinizati ai caror parinti dadeau, probabil, "Buna ziua" la toata lumea cind se urcau in autobuz.

Chestia ma doare de mult. In tara asta, daca mergi pe strada ca omul privat sau te sui in masina ta proprie si personala, poate oricind sa apara un geniu de ziarist(a) cu camera-n chilotei care, in disperare de subiecte, iti infige microfonul intre dinti si te-ntreaba o prostie. Iar fata aia (draguta, nu zic) fura la drumul mare fetele si gesturile private ale unor persoane carora nu le ceruse nici un acord. Asta e ilegalitate, ca sa nu zic nesimtire. Nu cred ca Huidu sau Gainusa nu se scobesc in nas in momentele lor de intimitate neglijenta de la semafor. Nu e frumos, dar o facem cu totii. Si sa va mai spun un secret: toti facem pipi. Si Circotasii fac, pariez, insa nu cred c-ar fi incintati daca s-ar difuza o inregistrare filmata pe ascuns cu ei pe malul unui pisoar.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.