Cu proteste si eliminari, s-a consumat si actul doi al tragicomediei melodramatice de sub cupola Eurovisionului autohton. Se pare ca pisica neagra care-si face veacul prin studiourile TVR a adus cu sine si o portie de ghinion pentru o parte (mare!) a concurentilor. Iata o sumara trecere in revista a "ispravilor" muzicale din a doua semifinala:

-Invesmintata in nadragi mult prea lungi pentru un razboi atit de... scurt, Moni-K ne-a prezentat lumea ei, profilata debil pe un fond sonor ce amintea o sonerie de celular (din cele neinspirate!). Solista a falsat pe o melodie plicticoasa, al carei text idiot a mai spart din monotonie: "Te stiu din cartile de povesti/ Cit de tandru esti/ Prin felul in care iubesti."

-Tot scandalul asta cu plagiatul a avut un efect benefic asupra piesei "Dracula, My Love". In cele citeva zile dinaintea semifinalei, Moga a rafistolat linia melodica si orchestratia, astfel incit fioriturile orientale au fost estompate, nuanta etno a cistigat accente noi, prin valorificarea ritmului osenesc, bine definit de data asta. Departe de a fi cea mai buna creatie a lui Moga, totusi, "Dracula, My Love" sub noua forma, este singura din competitie care ar putea aduce puncte la Eurovision. Prin vocea Andrei, prin show-ul celor de la Simplu, prin mesajul comercial.

-Linia melodica banala a piesei "Nu pot sa uit" si lipsa de carisma a lui Tibi Scobiola plaseaza incercarea la nivelul festivalului de la Amara. Nu salveaza situatia nici trioul feminin care miauna in final un mesaj plin de continut:"U! U! U!".

-Degeaba a facut Nico vocalize in "sala tronului", unde ecoul e mai bun, ca piesa "Love is All You Need" ramine prea saraca in raport cu posibilitatile ei vocale. Prin negativul generat pe calculator am distins ceva insinuari disco si niste pacanituri, jalnice in raport cu posibilitatile nelimitate ale orchestratiei artificiale.

-O alta compozitie devastatoare prin adincimea mesajului este "Soapte". Insiruirea de note lesinate e completata de dictia defectuoasa a Celiei. Astfel, am putut asculta, nu fara compasiune, ca "Fara tine-o sa mor, nu mai pot/ Pulsul inimii imi sta in loc." La al doilea refren ne-am mai revenit. De fapt, diva nu murea, ci nu zbura! De fapt, tot aia e...

-Ada are o singura calitate: i se spune ca seamana cu Andreea Marin. In rest, voce pirpirie, accente de jazz - nereusite - si niste acute imprumutate de la Paula Selling. Care a uitat sa ataseze instructiunile de folosire.
-Stridentele vocale si vestimentare le plaseaza pe fetele de la Wassabi intr-un bar de noapte. Evident, unul fara pretentii exagerate!

-Cei de la Desperado, cu Tony Poptamas, au evoluat din nou ca niste profesionisti. Au cintat bine si s-au acompaniat frumos, la instrumente muzicale, nu la butoanele calculatorului. nIncintatoare este si piesa lui Eduard Circota, "Time". Ionut Ungureanu cinta impecabil, iar ritmul de ceasornic de pe fundal da bine, romantic si sensibil. Dar nu stiu ce sanse poate avea la Eurovision un vals lent. Lordi a demonstrat ca publicul vrea chestii turbate si cit mai ridicole.

-"Deci, 20" (Trupa Veche) dincolo de faptul ca acel "deci" din titlu (care e si laitmotivul textului) poate declansa crize de isterie, deci piesa nu poate fi luata, deci, in calcul decit in contextul unei cintari obisnuite, deci la club, deci. Vocalista o imita -dureros - pe Anda Calugareanu si - caraghios - pe Bonnie Tyler. Deci, pa!

-Marcel Pavel a interpretat in spaniola o piesa disco in maniera belcanto, cu o mica ploconeala la Inalta Poarta, sub forma unor zvonuri din minaret. Un cocktail ambetant, parol!

Sa vedem ce surprize ne mai rezerva marea finala de simbata!


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.