Doi tineri care asteapta cu infrigurare rezultatul alegerilor
La doar citeva zile dupa ce procurorii au renuntat la acuzatiile de trafic de droguri impotriva lui Ion Alexandru Tiriac si i-au ridicat interdictia de a parasi tara, acesta a si plecat din Romania. Dupa cele sase luni in care a fost "consemnat" pe plaiuri mioritice, timp in care a dat cu subsemnatul la Parchetul General, fiul lui Ion Tiriac si-a acordat o "binemeritata" vacanta in Franta. El a plecat insotit de iubita sa, Ileana Lazariuc, proaspat scoasa de sub urmarire penala pentru acuzatia de consum de droguri.

Mama Ilenei Lazariuc, cunoscuta cintareata Anastasia Lazariuc, ne-a confirmat faptul ca cei doi indragostiti au parasit tara. Ea nu a vrut sa ne dea detalii despre destinatia lor, motivind ca trebuie "lasati sa-si traiasca si ei viata, au acest drept la fel ca toti ceilalti". "Nu au plecat in SUA, cum a circulat zvonul, au plecat din tara citeva zile. Aveau nevoie de odihna. Au ajuns la destinatie, despre care nu pot sa spun decit ca este undeva in Europa. Astazi (n.r. - ieri) am vorbit cu ea si mi-a spus ca a ajuns cu bine la destinatie", ne-a mai spus cintareata. Anastasia Lazariuc ne-a marturisit ca se astepta ca fiica ei sa fie scoasa de sub urmarire penala pentru acuzatia de consum de droguri. "E foarte usor sa lovesti in om, e mai greu sa-l vindeci dupa aceea. E ca si cum ii bagi un cutit si dupa aia ii spui ca nu ai vrut acest lucru. Bine ca s-a confirmat oficial lucrul acesta, pentru ca pina acum s-a comentat in fel si chip", ne-a mai spus Anastasia Lazariuc.
Coincidenta! Tatal lui Ion Alexandru, Ion Tiriac, a plecat si el din tara. Secretara acestuia ne-a declarat ca, pentru o saptamina, Tiriac senior nu este in tara, dar ca nu stie daca e plecat cu afaceri sau din motive personale. Informatii aparute in presa de ieri sugerau ca Ion Ion si iubita lui au parasit tara la bordul avionului lui Tiriac tatal.

Ileana Lazariuc: "Cazinouri, curse de masini, baruri, cluburi de noapte"

Cea mai probabila tinta a celor doi ar putea fi una dintre statiunile scumpe de pe Coasta de Azur. In primavara acestui an, inainte de a izbucni scandalul "Cocaina pentru VIP-uri", cei doi indragostiti declarau presei ca au pus la punct cele mai multe amanunte legate de relatia lor in urma unei calatorii la Monte Carlo. Ileana era in al noualea cer: "Zilele acestea au fost super. Nu le-as putea uita niciodata. M-am dus la cazinouri, la curse de masini, in fel de fel de baruri si cluburi de noapte, iar Ion Ion m-a plimbat cu iahtul. Mi-a cumparat cele mai multe haine si mi-a daruit un colier de milioane. Ce-as putea sa-mi doresc mai mult?!".

"Tara Fagaduintei", o alta posibila tinta pentru Tiriac jr.

Pina la primul termen de judecata din Dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", care dupa toate probabilitatile va incepe dupa Anul Nou, Ion Alexandru se poate plimba linistit. Ramine de vazut daca el se va intoarce in tara si se va prezenta in fata instantei. In iunie, cind a inceput scandalul, Ion Tiriac a precizat intr-un comunicat de presa: "Atit eu, cit si fiul meu sintem decisi sa sprijinim justitia... Nimeni nu este mai presus de lege". Tiriac jr. si Ileana Lazariuc au aflat ca nu au voie sa paraseasca tara in iunie, in momentul in care voiau sa plece de pe Aeroportul Otopeni spre Beverly Hills-California. Acolo are are domiciliul mama lui Ion Alexandru Tiriac, fost fotomodel, Mikette von Issenberg. Ion Alexandru a declarat atunci ca se ducea sa-si vada mama, care se imbolnavise. De altfel, Ion Alexandru a locuit mult timp in SUA, unde si-a facut si studiile. Copilaria si-a petrecut-o in Bucuresti si la Monte Carlo si a absolvit cursurile unei facultati de marketing si management din Boston. Cit au durat studiile postuniversitare, a ales sa fie alaturi de mama lui si a decis sa-si dea masteratul in Los Angeles-California. E posibil ca Ion Alexandru Tiriac sa dea si o raita in California, sa o prezinte "mamei soacre" pe viitoarea nora, Ileana Lazariuc. Un amanunt, in California se pare ca isi au domiciliul alte doua prietene ale lui Ion Alexandru Tiriac, care apar si in dosarul "Cocaina pentru VIP-uri": Alma Sirbu si Raluca Sandu, care au aminat intilnirea cu procurorii antidrog.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.