Una dintre cele mai cunoscute femei de afa-ceri din Romania, director general al unei celebre firme de cosmetice, Monica Tatoiu ar trebui sa fie pe deplin fericita. Se pare insa, ca si in cazul sau, zicala cu banii care nu aduc fericirea se confirma pe deplin. Una dintre cele mai bogate femei din tara, a ajuns la concluzia ca este intr-un moment de cumpana pe care il defineste sugestiv: "Succes in cariera, esec ca mama".

Si, pentru ca oamenii cu adevarat puternici nu se sfiesc sa ceara ajutor atunci cind nu mai fac fata cu forte proprii, Monica Tatoiu s-a hotarit sa consulte - public! - un expert in psihologia adolescentina, doctorul Cristian Andrei. Femeia manager cu mina forte, recunoaste cu lacrimi in ochi, pentru prima oara, ca reteta succesului implica, pe linga bani si glorie, sacrificarea vietii de familie. Orele interminabile de munca, drumurile in strainatate, lunile in sir petrecute departe de cei dragi atrag dupa sine, inevitabil, instrainarea.

Inteligenta si mereu in stare sa gaseasca solutii la toate problemele afacerii pe care o conduce, Monica Tatoiu recunoaste cinstit ca nu a reusit sa gaseasca o cale de comunicare armonioasa cu propriul copil, un adolescent nabadaios de 12 ani. Cel mai mare regret al mamei care isi marturiseste neputinta este acela ca nu a petrecut destul timp cu fiul sau, ca n-a fost linga el in momentele importante din viata acestuia. Din pacate, pentru "razboiul" dintre generatii nu exista solutii matematice, de aceea, Monica Tatoiu a ales sa vorbeasca deschis despre familia ei, despre scolile foarte scumpe la care si-a trimis baiatul, despre educatia perfecta pe care a vrut sa i-o ofere dar, din pacate, micul rebel nu stie sa aprecieze ceea ce-i ofera parintii, refuza sa invete, sa citeasca, sa comunice cu ei.

Mai mult decit atit, si-a parasit camera frumoasa si confortabila, pentru a se muta la subsolul casei familiei Tatoiu, intr-o camaruta izolata. Si-a carat acolo toate lucrurile: calculatorul, play-station-ul si, ceea ce este mai greu de inteles, le-a interzis parintilor sa-i incalce "teritoriul". Desi situatia pare fara iesire (si, din nefericire, se confrunta cu ea destui parinti!) vom vedea ce remedii a gasit doctorul Cristian Andrei, urmarind emisiunea sa, "9595" (Antena 1), vineri, la ora 17.00.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.