Este pentru prima data cind nonconformistul miliardar accepta sa vorbeasca pe larg despre viata sa, cartea beneficiind de o documentare minutioasa, tocmai pentru a lamuri unele insinuari perpetuate de presa de-a lungul anilor.

"Viata lui Irinel Columbeanu" se va afla in librariile din intreaga tara din prima saptamina a lunii octombrie si va beneficia de un amplu turneu de promovare la nivel national, conceput ca o premiera pentru piata editoriala de dupa 1989. Megalansarile vor avea loc in toate orasele importante, in prezenta lui Irinel Columbeanu, fiind insotite de sesiuni de autografe acordate de acesta si de autor, cu participarea publicului larg. Megalansarile vor fi organizate in cele mai reprezentative locatii din orasele respective, anuntindu-se a fi evenimente spectaculoase cu numeroase surprize pregatite cititorilor.

O carte pentru cauze nobile

Parte din incasarile realizate in urma comercia-lizarii acestui volum se va constitui in donatii pentru rezolvarea unor cazuri umanitare grave, prin intermediul Fundatiei Columbeanu. Scris cu talent si preluind declaratiile lui Irinel Columbeanu, volumul contureaza o cu totul alta imagine a acestuia decit aceea impusa de mass-media. Pe parcursul a sase luni au avut loc numeroase sesiuni de interviuri ale autorului cu Irinel Columbeanu, exclusiv pentru ca acestea sa fie prelucrate in carte. Marea surpriza pe care o furnizeaza "Viata lui Irinel Columbeanu" este relatarea amanuntita a biografiei miliardarului de dinainte de 1989, o existenta plina de culoare, asa cum el insusi este - dar pe fundalul societatii restrictive a regimului comunist.

Cartea anului cuprinde o bogata ilustratie fotografica si documente publicate in premiera care sustin autenticitatea confesiunilor. Grafica este una cu totul exceptionala, la nivelul operelor de gen publicate pe pietele vestice de carte.

Premiera editoriala: o carte fara prejudecati

"Viata lui Irinel Columbeanu" cuprinde istorisiri in care sint implicate nume grele ale lumii ante- si postrevolutionare, dar si detalii ale existentei de zi cu zi a unui om care dintotdeauna si-a trait liber visele, fara sa dea socoteala nimanui. Cartea cuprinde biografia integrala a lui Irinel Columbeanu, de la parinti, copilarie, adolescenta, viata profesionala de dinainte de 1989, problemele pe care le-a avut cu organele represive ale Partidului Comunist din cauza nonconformismului declarat si afisat, intrarea in afaceri si ascensiunea spectaculoasa pina la statutul de cel mai cunoscut businessman roman.

Biografia cuprinde, evident, si emotionanta poveste de dragoste dintre Irinel si Monica, istorisirea culmi-nind cu "nunta secolului", inclusiv detalii care nu au ajuns sa fie preluate de catre mass-media. Excentricul miliardar a acceptat sa-si incredinteze intreaga poveste a vietii unuia dintre cei mai nonconformisti scriitori de la noi, jurnalistul Tache, ca garantie a redactarii acestei premiere editoriale intr-un stil adecvat, care sa pastreze intreaga savoarea intimplarilor traite de unul dintre cei mai mediatizati romani din toate timpurile.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.