A primit premiul Pulitzer la varsta de 33 de ani

Scriitorul american Arthur Miller, detinatorul unui premiu Pulitzer, a murit la sfarsitul saptamanii trecute, la locuinta sa din Connecticut, unde se afla impreuna cu copiii lui, a anuntat sora scriitorului, Joan Copeland, citata de AFP.
"Toti copiii si o parte dintre nepoti erau acolo (...). Nu sunt sigura in ce masura era constient de prezenta lor in ultimele sale momente", a declarat Copeland. La randul sau, fiica dramaturgului a declarat ca "boala (cancer - n.r.) a fost diagnosticata in urma cu cateva saptamani.
A fost un lucru foarte, foarte dureros. Insa el a avut companie in tot timpul pe care l-a petrecut aici si a primit vizite, desi acestea au fost foarte scurte. Era la curent cu tot, asculta muzica si am avut invitati care au cinat cu noi aproape in fiecare seara".
Dintre cele mai cunoscute lucrari ale lui Arthur Miller mentionam "Toti erau fiii mei" (1947), "Moartea unui comis-voiajor" (1949), "Vrajitoarele din Salem" (1953) si "Dezaxatii" (1961). Pentru piesa "Moartea unui comis-voiajor", Miller a primit premiul Pulitzer pe cand avea doar 33 de ani. In 1956, cunoscutul scriitor s-a casatorit cu Marilyn Monroe, mariajul lor durand doar cinci ani.
Arthur Miller, simbolul literaturii americane, a incetat din viata la varsta de 89 de ani.

Omagiat pe Broadway

Teatrele de pe Broadway si-au stins luminile pentru o vreme, ca omagiu adus lui Arthur Miller, unul dintre cei mai mari dramaturgi americani ai secolului trecut, transmite BBC on-line. In ultimele decenii, Miller era din ce in ce mai dezamagit de Broadway, centrul vietii teatrale a Americii, descriindu-l drept un loc "terorizat de critici si de teama pierderii unor averi". Lui Miller i-au adus un pios omagiu producatorul Robert Whitehead, scriitorul Salman Rushdie, dramaturgul si politicianul ceh Vaclav Havel, dramaturgul Edward Albee si actorii Kevin Spacey, Todd Haimes si Brian Dennehy.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.