Povestea celui mai mare eveniment house din Romania incepe cu un vis: acela de a avea si noi un “Love Parade” autohton. Acest proiect curajos a fost pus in aplicare de Radio 21 impreuna cu cei de la Publicis Dialog.

In 2001 a avut loc in Bucuresti prima parada "Liberty Parade", care s-a desfasurat pe bulevardul Magheru. Evenimentul s-a bucurat de succes si in anii urmatori s-a organizat la Vama Veche, pentru ca mai tarziu, in 2004, parada sa se mute pe plaja dintre Venus si Saturn.

5.000 de participanti la prima editie "Liberty Parade"
Proiectul "Liberty Parade" a pornit in 2004 cand cei de la Radio 21 au dorit sa se organizeze si in Romania un eveniment house de amploare, cum era cunoscuta in afara faimoasa parada house "Love Parade". Asa se face ca, in mai putin de o luna, postul de radio mai sus mentionat in parteneriat cu cei de la Publicis Dialog au organizat in 2001 prima editie "Liberty Parade".

Astfel, in luna iunie s-a intamplat in Bucuresti prima parada house de anvergura. Cu trei camioane Roman pline de praf si ruginite, cu mai bine de 1.000 de oameni veseli in urma camioanelor, cu un Bulevard Magheru complet blocat, cu un line-up format numai din DJ romani si cu o scena mica si timida, amplasata in parcarea restaurantului "Pescarusul", in Herastrau, fix intre vilele smecherilor din Capitala. Cum era de asteptat, acest lucru s-a lasat cu amenintari si telefoane de la Ministrul de Interne de pe vremea aceea. Cu toate acestea, evenimentul a inregistrat un succes neasteptat (mai mult de 5.000 de participanti, pentru un Bucuresti in care cultura house abia incepea sa prinda contur).

Vama Veche, un simbol al libertatii in viziunea "Liberty parade"

Entuziasmati de bucuria celor care au participat la prima parada house, organizatorii au decis sa mai repete experienta cu un "Liberty Parade" in acelasi an, peste o luna si o saptamana, pe 4 august, la Vama Veche. Din 2001 pana in 2004 "Liberty Parade" s-a organizat pe plaja de la Vama Veche. S-au adunat atunci 12.000 de suflete intr-o Vama a rockerilor, s-a dansat fara intrerupere pana dimineata, s-au blocat statiunile de la mare cu parada camioanelor.

Parada a continuat sa creasca in fiecare an: 20.000 de oameni in 2002, 25.000 in 2003, mai bine de 35.000 de participanti in 2004 si peste 40.000 pe 6 august 2005. Camioane mari, noi, superbe. Scena up-gradata de la an la an. Un sound perfect curat si cel mai performant sistem de sunet de pe piata. Dansatori, efecte speciale, lumini inteligente, lasere, proiectii multimedia, cei mai buni DJ romani, invitati straini de marca. Si pentru ca Vama Veche, candva un bastion al libertatii de exprimare si al lipsei barierelor de orice fel, candva o plaja larga si fericita, a devenit o mica aglomerare urbana.

In 2005, "Liberty Parade" s-a mutat intre Saturn si Venus
In timp, evenimentul a inceput sa capete amploare, a inceput sa adune atat de multi participanti si a capatat o asa dezvoltare logistica, incat plaja de la Vama Veche a devenit neincapatoare. De aceea s-a luat decizia, anul trecut, ca evenimentul sa fie mutat pe o plaja mai mare si libera, fara constructii, terase, buticuri etc. Cea mai potrivita alegere s-a dovedit a fi plaja dintre Venus si Saturn, care are de o parte marea si de cealalta parte lacurile. Locatia a fost botezata "Liberty Parade Arena". In 2005, cand s-a facut aceasta schimbare de locatie, au participat aproximativ 40.000 de oameni. Evenimentul a beneficiat de o scena unica pana atunci in Romania la un eveniment house.

"Liberty Parade" a fost declarat categoric cel mai mare eveniment dance de la noi, pentru ca nici o alta manifestare de gen, desfasurata chiar in aer liber, nu aduna atat de multi oameni, nu creeaza asa o atmosfera, nu beneficiaza de o astfel de desfasurare logistica de forte organizatorice (110 oameni sunt in organizare, cu tot cu DJ si dansatoare). Plus ca LP a avut intotdeauna inovatii tehnice - sunet, lumini, vizualuri, efecte pirotehnice si de lumina - folosite pentru prima oara la un eveniment de gen la noi.

"Feel Good", imnul oficial "Liberty Parade" 2006
Anul acesta, "Liberty Parade" va avea loc intre statiunile Saturn si Venus pe data de 29 iulie. Evenimentul are doua componente: parada camioanelor si concertul de la scena. Trei la numar, camioanele se vor intalni la ora 18.00 in Olimp, si sunt de-a dreptul uriase. In fiecare camion mixeaza live un DJ, iar participantii se vor urca in camioane. Toata parada va fi insotita de zeci de masini ce vor merge extrem de incet prin statiuni, pana la Saturn. La scena, la ora 19.00 incepe un DJ sa mixeze pe scena, lumea se aduna si spectacolul dureaza pana la 6 dimineata. Vor mixa pe scena DJ Liquid, Haute Culture, Suie Paparude, Optick, Allen, DJ Tonka si Horace Dan D.

Alti 5 DJ vor pune muzica pe camioane (Andi, Claus, Dew Blu, Andy Craze, Dan Ene). Evenimentul este cu intrarea gratuita, dar interzisa minorilor. Ca in fiecare an, cel mai mare eveniment dance din Romania are propriul sau imn. Producatorii lui sunt DJ Optick de la Next Level si Radio 21, impreuna cu Activ. Piesa se numeste "Feel Good" si vorbeste despre tot ce inseamna Liberty Parade: o noapte intreaga in care nu ai altceva de facut decat sa dansezi, sa te bucuri, sa iubesti, sa simti!


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.