LifeStar21 Iunie 2006

Lectura de un minut

Pregatirile pentru marele concert de vineri al formatiei Depeche Mode au intrat in linie dreapta. Pe stadionul "Lia Manoliu" se lucreaza intens la montarea uriasei scene. Aceasta a fost adusa special din Germania si este aceeasi pe care trupa si-a sustinut concertele "Touring the Angel", sustinute in estul Europei. Scena este unica in lume, fiind singura in stare sa sustina 30 tone de echipament. O echipa de 60 de tehnicieni va construi esafodajul a carui lungime este de 20 de metri.

In spatele scenei vor fi amenajate noua cabine si doua birouri de productie. Pentru o vizibilitate cit mai buna, scena va fi prevazuta cu 140 metri patrati de ecrane LED, dispuse in opt suprafete mobile de imagine. Concertul Depeche Mode va beneficia de o instalatie de sunet de 250.000 wati. Pentru a nu se distruge gazonul de pe terenul de fotbal, acesta va fi acoperit cu un sistem de protectie Porta Floor, adus din Germania. Echipa care insoteste celebra trupa este alcatuita din 80 de persoane care se ocupa cu partea tehnica, de productie si catering.

Spre deosebire de alte supervedete care ne-au vizitat, cei de la Depeche Mode nu au avut nici un fel de pretentii fantasmagorice. Conform spuselor lui Bogdan Enache, director de comunicare la Emagic Entertainment, "singura solicitare mai neobisnuita a venit din partea staff-ului Depeche Mode, care a cerut 150 kg de gheata de care au nevoie pentru producerea unor efecte speciale cu fum." Animatorul concertului va fi DJ Vania, care va sustine un program de… incalzire de doua ore. in deschiderea concertului programat la ora 20.00 vor sustine scurte recitaluri trupele Sistem si Suie Paparude. Concertul Depeche Mode va dura circa doua ore. Spectatorii sint rugati sa nu aduca pe stadion artificii, pocnitori, umbrele, bidoane din plastic, obiecte contondente, bautura, mincare, conserve.

Sursa: 7plus.ro



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.