Dupa doua luni de cind a batut palma cu Realitatea TV, Catalin Maruta isi cauta un nou job. Despartire amiabila intre cele doua parti si incertitudine atit pentru viitorul prezentatorului, cit si pentru noul format al emisiunii.

Un comunicat al postului de stiri a anuntat ca Realitatea isi inceteaza colaborarea cu prezentatorul Catalin Maruta, "in urma intelegerii dintre cele doua parti". "Contrar speculatiilor aparute in presa, Catalin nu a fost dat afara de la Realitatea TV, nici nu am incercat sa ii gasim un inlocuitor", a declarat directorul general al postului, Sorin Enache.

Rating bun, rigiditate proasta

Desi audientele emisiunii moderate de fostul TVR-ist, "Trezeste-te la Realitate cu Maruta!", au fost mai bune decit cele inregistrate anterior de Realitatea TV pe acelasi interval orar, Enache declara ca "formatul emisiunii nu este cel mai adecvat stilului caracteristic lui Catalin". "El este un om de divertisment, mai degraba compatibil cu abordarea editoriala a unui post generalist, decit cu stilul usor rigid si formal pe care ti-l impune un post de stiri. Un format mai apropiat de divertisment sau o schimbare a personalitatii moderatorului ar fi fost in dezavantajul ambelor parti, dar mai ales al telespectatorilor", mai adauga Sorin Enache.

In stand-by

Maruta este in sfirsit bucuros ca a pus astfel capat zvonurilor vehiculate in presa. "Se spunea ca am fost dat afara, ca vine altcineva, ca n-as fi primit nu stiu ce bani. Toate sint niste aberatii, Realitatea TV fiind de fapt foarte fairplay cu mine". Din punctul de vedere al prezentatorului, pentru a ramine in grila Realitatii, ar fi existat doua variante, pe care le-a analizat cu conducerea postului: "Trebuia fie sa modificam formatul programului, adica mai putine stiri, mai putina revista presei, fie imi schimbam eu stilul. In primul caz avea de suferit Realitatea TV, in al doilea caz ma transformam si nu mai eram eu insumi. As fi facut ceea ce urasc cel mai tare la cintareti: play-back".

De asemenea, Maruta si-a dat seama ca in contextul unui post de stiri, aflat intr-o permanenta alerta, ar fi ajuns sa piarda "prea mult teren pe spatiul de emisie, in detrimentul conferintelor de presa sau al stirilor importante". Peste doua saptamini Maruta va sti exact care va fi noul sau loc de munca. "Slava Domnului ca exista oferte de la alte posturi si am de unde alege. Inclusiv TVR-ul intra in acest calcul", spune acesta.

In perioada 24 octombrie - 23 decembrie 2005, emisiunea "Trezeste-te la realitate cu Maruta!" a fost urmarita de peste patru milioane de telespectatori.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.