Nu aduce anul ce aduce ceasul este o zicala pe care Ana Maria Ferentz a trait-o pe propria piele. Solista trupei Demmo trebuia sa intampine anul 2006 mireasa, la bratul omului de afaceri Marcel Toader, la restaurant, sarbatorind cu prietenii o nunta ca-n povesti. Cel putin asa era prevazut sa se intample dupa ce mireasa si mirele au facut cununia civila departe de ochii curiosilor. Se pare insa ca destinul le-a jucat feste si in loc de nunta le-a adus un divort si un avort spontan. Fulgeratoare ca si casnicia, despartirea a determinat-o pe Ana Maria sa nu-si mai doreasca o familie si sa-si reconsidere serios prioritatile.

"Nu mi-am pus nici o dorinta la trecerea dintre ani. Pur si simplu am uitat. Astept insa ca 2006 sa fie un an mai bun doar din punct de vedere profesional. Personal nu-mi doresc nimic. Am avut doar nerabdarea ca 2005 sa treaca pentru ca nu mi-a adus nimic bun in acest plan. Nu mai vreau o familie pentru ca sunt inca foarte tanara si am destula putere sa muncesc. Nu-mi mai permite timpul sa stau la dispozitia unei familii si sa am griji in plus", povesteste fosta doamna Toader.

Anul 2006 a gasit-o in drum spre un concert, pe Valea Prahovei, la o benzinarie. "Mi-a placut mai mult decat in alti ani in care dadeam petreceri cu prietenii. Am descoperit ca ma distrez mai mult pe scena cantandu-le oamenilor si participand astfel la bucuria lor. Am incercat sa fiu si de cealalta parte a baricadei, sa stau la televizor si sa ma uit la colegii mei de breasla, insa nu m-am simtit bine. Parca imi lipsea ceva. Anul acesta parca a fost mai frumos ca niciodata, desi am alergat de colo-colo. Miezul noptii m-a prins pe drum. La 12 noaptea eram undeva intre Sinaia si Busteni, la o benzinarie si alimentam rezervorul pentru ca trebuia sa ajung in Poiana Brasov la un concert. Am vazut toate artificiile de pe Valea Prahovei si am intrat in noul an zambind si cu rezervorul plin. M-am distrat alaturi de cei care lucrau la benzinarie pentru ca au stiut sa transforme o zi de lucru intr-una de sarbatoare. Au dat casetofonul la maximum, au iesit si au dansat. Era imposibil sa nu te bucuri alaturi de ei", spune Ana, resemnata fata de darurile neasteptate ale lui 2005.

Preocuparea fata de concerte si drumul pe care-l mai avea de parcurs au determinat-o sa uite complet sa-si mai puna o dorinta. Nici macar un pahar de sampanie nu a putut ciocni, pentru ca a fost sofer de serviciu.

"Dat fiind faptul ca am stat mai mult pe drum la trecerea dintre ani, n-am deschis sampanie si nici nu ne-am oprit sa mancam. Am mancat abia de dimineata cand am ajuns la fratele meu. Pe drum am baut doar apa plata".

Desi anul nu a fost pe placul ei, 31 decembrie i-a adus tocmai ceea ce-si dorea. Concerte in Capitala, in tara si fani care sa o aplaude. Pana si mesajele de felicitare au fost in ton cu dorinta ei. Si-a dorit doar familia alaturi si a reusit, prin intermediul telefonului. "Nu am asteptat telefoane decat de la mma, de la fratele meu, lucru care s-a si concretizat de altfel". Desi pentru unii dintre artisti luna ianuarie inseamna o vacanta binemeritata, pentru trupa Demmo vacanta se lasa asteptata pentru ca vor pleca in turneu in tara, incepand cu 17 ianuarie.

"Nu sunt obosita si nici nu am nevoie de vacanta. Eu oricum am un program flexibil in timpul anului. Nu trebuie sa ma trezesc de dimineata sa plec la serviciu si oricum am vacanta de trei ori pe an. E suficient. Acum am nevoie de succes in plan profesional si fac toate eforturile sa-l obtin", si-a promis Ana Maria.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.