Pur si simplu nu-l mai recunoaste! Prietenii ei spun ca a fost devastata sa constate ca a fost mintita de nenumarate ori.

Nu trece zi in care o publicatie sa nu aiba pe prima pagina numele Andreei Marin sau/si al lui Stefan Banica jr. In lipsa unor declaratii oficiale facute de cei doi sau de Camelia Constantinescu, femeia care l-a pierdut pe cantaret in favoarea vedetei de la "Surprize, surprize", ziaristii apeleaza la surse, de cele mai multe ori prieteni apropiati ai celor implicati in aceasta poveste. Iar dezvaluirile pe care le fac acestia sunt uneori incredibile.

A stat in umbra lui tot timpul Stefan Banica jr. s-a straduit din rasputeri sa o tina departe de ochii presei pe Camelia Constantinescu, mama copilului sau. Insa o data cu despartirea de ea, aceasta a ajuns, vrand-nevrand, in centrul atentiei jurnalistilor. Desi nu au fost casatoriti, Camelia e femeia care i-a stat alaturi lui Stefan cinci ani. Artistul nu i-a fost fidel, insa dupa fiecare relatie cu vreo domnisoara dornica de amintiri de neuitat, se intorcea in bratele partenerei sale, cea care i-a daruit un copil, pe Radu Stefan, de trei ani si jumatate. Afla din ziare ca o insala cu Andreea In toamna, Camelia a aflat din ziare ca Stefan o insala cu Andreea Marin. Ranita, si-a luat copilul si s-a refugiat in casa parintilor sai. Intr-o prima faza, Stefan si-a dorit sa o impace, asa ca a negat aventura cu Zana Surprizelor si reusit sa o convinga sa se intoarca acasa.

Mai tarziu insa, povestesc amicii celor doi, Stefan i-a spus Cameliei ca s-a indragostit de Andreea si ca se gandeste tot timpul la ea. Camelia a parasit iar apartamentul, in care s-a mai intors o singura data (moment pe care il va regreta cat va trai!). De ziua lui Stefan, fosta iubita l-a luat pe Radu de manuta si i-a facut o vizita surpriza cantaretului pentru a-i ura "La multi ani". Da peste "Zana" in casa cantaretului Dupa cum s-au destainuit presei prietenii Cameliei, aceasta l-a gasit pe Stefan in compania unei femei mai mult dezbracate. Socata, a crezut initial ca femeia, grasa, care parea abia trezita din somn si care purta niste bikini rosii, e o prostituata, un "cadou", se gandea Camelia, de la amicii lui Stefan - in fond, barbatii obisnuiesc sa-si faca astfel de daruri. Avea insa sa constate repede ca de fapt femeia in cauza era chiar Andreea Marin.

Nu trecusera multe zile de cand Camelia parasise apartamentul... Intelegand ca a pierdut razboiul cu Andreea, Camelia i-a trimis un mesaj pe mobil prin care ii ura sa fie fericita alaturi de Stefan. Prietenii Cameliei sustin ca "Zana" a replicat cu un sms lacrimogen, "rupt" parca din emisiunea "Surprize, surprize", in care ii spunea ca e o situatie dificila pentru toti, ca toata lumea sufera. Ce n-au inteles nici Camelia, nici cei care au putut citi mesajul a fost care e suferinta Andreei... "Acesta e barbatul pe care-l stiu eu?" In ultima vreme, Camelia, careia i se aduc noi si noi informatii despre infidelitatea lui Stefan, nu poate face altceva decat sa se intrebe daca acesta e barbatul cu care a stat atatia ani.

Pur si simplu nu-l mai recunoaste! Prietenii ei spun ca a fost devastata sa constate ca a fost mintita de nenumarate ori. De exemplu, i-a ajuns la urechi ca Stefan a fost in iulie intr-o escapada amoroasa la Praga, impreuna cu Andreea. A fost singura data, a marturisit Camelia apropiatilor sai, cand Stefan nu i-a raspuns la telefon. Brusc, el este mai atent cu copilul Camelia e suparata si pentru ca Stefan si-a exprimat dorinta sa-l ia pe fiul lor la el, sa doarma peste noapte. Ea nu intelege de unde atentia brusca a lui Stefan pentru copil, mai ales ca se spune ca Andreea ar fi fost cea care l-ar fi indemnat sa-l ia pe micut cat mai des posibil acasa. Cum oficial nu exista o hotarare care sa ii interzica artistului asa ceva, mai ales ca Stefan si Camelia nu au fost casatoriti, ramane de vazut daca vor ajunge in fata instantei. Un lucru e cert: Camelia a trait un cosmar, pe care nu il doreste nimanui, si din care nici azi nu si-a revenit total. Ion Tiriac ofteaza usurat: "Eu am scapat" Si Ion Tiriac a fost pus la curent cu noua aventura a Andreei Marin chiar de catre prietenii Cameliei.

Intr-un seara, la o reuniune, cineva i-a atras atentia lui Ion Tiriac: "Aceasta este Camelia, fosta iubita a lui Stefan Banica jr. Acum Andreea Marin e iubita lui!". Tiriac a rasuflat usurat si a exclamat in gura mare: "Eu am scapat!". Andreea a evitat o intalnire cu rivala Se spune ca Andreea a evitat o confruntare cu Camelia Constantinescu la ziua mamei lui Stefan. Desi mama acestuia, Sanda Vlad Liteanu, a declarat pentru Libertatea ca e de acord cu deciziile fiului ei, implicit cu relatia lui Stefan cu Andreea, Zana Surprizelor n-a fost la ziua de nastere a mamei iubitului ei. Se pare ca Andreea a considerat ca e mai bine sa evite intalnirea cu fosta iubita.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.