30 Decembrie 2011 in LifeStar
"Tacerea mieilor" si "Forrest Gump" se numara printre cele 25 de pelicule incluse anul acesta in Arhiva de film americana (National Film Registry), din care fac parte productii cinematografice care trebuie protejate pentru valoarea lor culturala, istorica sau estetica.

Selectia anuala este realizata de Library of Congress, iar filmele sunt alese datorita "impactului durabil pe care l-au avut asupra culturii americane".

Au mai fost selectate anul acesta si filmele "Norma Rae" (1979), Bambi (1942), "El Mariachi" (1992), de Robert Rodriguez, dar si primul lungmetraj al lui Charlie Chaplin - "Pustiul/ The Kid" (1921).

Peliculele fac parte dintr-un amestec eclectic de titluri incluse in National Film Registry, o arhiva creata in 1989 in urma adoptarii unei legi prin care se asigura conservarea operelor cinematografice considerate importante din punct de vedere "cultural, istoric sau estetic", informeaza MEDIAFAX.

Cele 25 de titluri de anul acesta au fost alese din peste 2.200 propuse de public, potrivit Library of Congress. Astfel, in acest moment, Arhiva de film americana numara 575 de productii cinematografice.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tacerea mieilor si Forrest Gump, in Arhiva de film americana.


Ultima ora din LifeStar pe 9AM