"Domestic" este un proiect care mixeaza umorul negru si drama, o poveste cu elemente absurde, la care razi si te emoționezi in aceeasi masura, intr-un decor stilizat si plin de culoare.

O poveste despre oameni obisnuiti si animalele alaturi de care isi traiesc viata. Un iepure, o gaina, o pisica, un caine si un porumbel trec prin viata personajelor principale, influentandu-le evolutia.

Dupa „Pescuit sportiv” (2007) si „Din dragoste cu cele mai bune intentii” (2011), mult premiate de festivaluri internationale de prestigiu, Adrian Sitaru a inceput zilele acestea filmarile la cel de-al treilea lungmetraj, „Domestic”, cu Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Ioana Flora, Clara Voda si Sergiu Costache in rolurile principale.

Filmul urmareste povestea a trei personaje principale – Domnul Lazar (48 de ani, profesor si actualul presedinte al asociatiei de locatari a blocului sau), Domnul Mihaes (40 de ani, taximetrist) si Toni (un tip de 25 de ani) – si a animalelor lor, toti fortati sa locuiasca impreuna in aceeasi comunitate a blocului. Fiecare dintre cele trei personaje completeaza povestea celuilalt, influentand-o intr-o anumita masura.

„Imi doresc un film simplu, usor de digerat, amuzant si emotionant. Toti am avut animale si le-am iubit. Toti avem familii mai mult sau mai putin disfunctionale”, spune Adrian Sitaru despre motivul pentru care vrea sa faca povestea aceasta.

“Toti am fost copii si majoritatea avem copii. Toti avem responsabilitati fata de cei pe care-i iubim si alaturi de care convietuim, si toti facem greseli. Toti suntem oameni si suntem amuzanti chiar si cand ne comportam defectuos"
, a adaugat regizorul.

Primele idei ale filmului „Domestic” apareau in 2007, iar scenariul a fost finalizat in 2009. In 2010, proiectul a castigat concursul de finantare al Centrului National al Cinematografiei, fiind de asemenea selectat in cadrul programului Cinelink al Festivalului International de Film de la Sarajevo, unde a primit un feedback foarte bun, atragand atentia prin potentialul sugestiv al povestii si maniera de abordare a regizorului.

Citeste si:
Castigatorii Premiilor Gopo
Castigatorii Premiilor Gopo

"<Domestic> este un proiect care se incadreaza numai bine stilului inconfundabil al lui Sitaru, sensibilitatii sale neevidente fata de personajele pe care le creaza. Tema principala a filmului este responsabilitatea, fie in familie, fie fata de cei dragi sau fata de animalele pe care le aducem in casa", spune producatoarea Monica Lazurean-Gorgan despre proiectul la care lucreaza in prezent.

  • Filmarile la lungmetrajul „Domestic” au inceput pe 3 noiembrie si se vor incheia pe 3 decembrie. Director de imagine este Adrian Silisteanu, scenografia ii apartine lui Cristian Niculescu, iar montajul este semnat de Andrei Grogan. Realizat in Studiourile MediaPro si in cateva locatii de filmare in Bucuresti, „Domestic” este o productie romano-germana, sustinuta de Centrul National al Cinematografiei si realizata cu finantare din partea Eurimages, TVR si HBO Romania.
Citeste si:
Israel: Pelicule de Nae Caranfil si Adrian Sitaru, la Saptamana...
Israel: Pelicule de Nae...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.