Amy Winehouse "a murit singura, in patul ei", trupul neinsufletit al artistei fiind gasit dupa mai multe ore de unul dintre agentii de paza din resedinta cantaretei,

Amy Winehouse a fost gasita moarta in apartamentul ei din nordul Londrei in dupa-amiaza zilei de sambata, a declarat Chris Goodman, agentul de presa al artistei britanice.

Potrivit presei britanice, cantareata in varsta de 27 de ani, care s-a luptat mult timp cu dependenta, a murit din cauza unei supradoze de droguri si de alcool, dupa o petrecere plina de astfel de excese, in noaptea de vineri spre sambata.

Insa Chris Goodman, agentul de presa al cantaretei, sustine ca "nu a existat nicio petrecere salbatica", iar Amy Winehouse si-a petrecut ultimele ore din viata in compania agentul de paza Andrew Morris, inainte de a merge la culcare, singura, in camera ei. Goodman afirma ca Amy Winehouse a murit in somn.

"In acest moment, nimeni nu stie cum a murit. Au existat speculatii, potrivit carora ea ar fi luat droguri, insa nu putem sa spunem nimic pana la efectuarea autopsiei. Nu a existat nicio petrecere salbatica, ea a murit singura, in patul ei"
, a declarat Chris Goodman, potrivit MEDIAFAX.

"Amy se afla singura in casa ei, in alta camera decat aceea in care se afla agentul de paza pe care noi il angajasem sa o supravegheze in ultimii ani. Ea s-a dus in dormitor dupa ce i-a spus ca vrea sa doarma, iar atunci cand el a venit sa o trezeasca, a vazut ca nu mai respira. A telefonat imediat la numarul de urgente. Era extrem de socat", a adaugat Goodman.

Tabloidul britanic The Sun sustine ca un medic angajat de casa de discuri a cantaretei a spus ca aceasta era perfect sanatoasa, dupa un control medical de rutina, ce a avut loc in cursul zilei de vineri.

Totusi, potrivit tabloidului britanic Daily Mail, care citeaza un prieten al artistei, aceasta ar fi cumparat cocaina, ketamina si ecstasy vineri seara, cand a iesit in oras, si a consumat alcool, iar o pastila de ecstasy i-a fost probabil fatala.

  • Potrivit publicatiei TMZ, un apropiat al cantaretei spune ca Amy dadea semne de viata in momentul in care paramedicii au sosit la ea si ca artista a decedat inainte sa fie transportata la spital,
Citeste si:
Dezvăluiri despre moartea unei cântărețe celebre
Dezvăluiri despre moartea...

  • Cu o zi inainte de a muri, Amy Winehouse s-a intalnit cu mama sa si inainte de plecare i-a spus acesteia cat de mult o iubeste.

Ultimele cuvinte pe care i le-a adresat mamei ii vor ramane acesteia mereu in suflet. „Ma asteptam, dar tot m-a lovit faptul ca a murit atat de brusc", a spus Janis Winehouse, potrivit DailyMail.

"<Te iubesc, mama!>, acestea sunt cuvintele pe care le voi pretui si la care ma voi gandi mereu"
, a adaugat aceasta.

  • Imediat dupa ce decesul a fost anuntat, in fata casei lui Amy s-au strans zeci de fani si o multime de fotografi si reporteri.

Sursa foto: You Tube

Un cameraman a surprins exact momentul cand trupul lui Amy Winehouse este scos de medicii legisti din casa pentru a fi dus la morga.


  • Winehouse suferea de emfizem pulmonar, o boala care se manifesta prin dificultati in respiratie.

Presa britanica a mai scris ca Amy ar fi fost devastata si de neconsolat dupa ce a fost parasita de iubitul ei Reg Traviss, in iunie, chiar inainte ca ea sa se interneze intr-o clinica de reabilitare.

Cauza decesului cantaretei Amy Winehouse nu a fost inca identificata in mod oficial,
fiind necesara o examinare postmortem, a carei data va fi stabilita luni.
Citeste si:
Celebrități care au avut un sfârșit tragic! Au făcut supradoză
Celebrități care au avut un...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.