Potrivit femalefirst.co.uk, Eminem a spus ca nu-si aduce aminte nimic din acea perioada.
"Nu-mi amintesc nimic din acel decembrie pana la asta (supradoza de metadona, n.r.). Tot ce-mi amintesc este ca nu reuseam sa ma ridic din pat. M-am ridicat sa merg la baie. Stateam acolo, incercam sa ma usurez si am cazut. M-am lovit tare de podea", a spus el.
Potrivit MEDIAFAX, Eminem a spus ca primul lucru pe care a vrut sa il faca a fost sa isi sune copiii, dar a cazut din nou si nu s-a mai putut ridica. Cantaretul si-a pierdut cunostinta si s-a trezit abia in spital.
"Primul lucru pe care mi-l amintesc este ca incercam sa ma misc si nu puteam. Parca eram paralizat, nici nu puteam sa vorbesc. Doctorii mi-au spus ca am luat echivalentul a patru doze de heroina. Au mai spus ca, daca nu eram ajutat, in doua ore muream", a mai spus Eminem, care a adaugat ca in acea perioada nici macar nu stia ca era Craciunul.El a adaugat ca, atunci cand s-a trezit pentru prima data, a vrut sa-si sune copiii si sa plece acasa la ei. Rapperul s-a externat la o saptamana dupa incident.
Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, sase albume, care s-au vandut in 60 de milioane de exemplare in toata lumea. "Recovery", cel mai recent album de studio al rapperului Eminem, a fost lansat in iunie si a fost premiat cu Discul de Platina, la doar 14 zile de la lansare. Ultimul album al lui Eminem a atins aproape imposibilul. In doar doua saptamani a ajuns sa vanda 1.1 milioane de copi, devenind cel mai vandut album de hip-hop din 2010, potrivit 9AM.
Celebrități care au avut un sfârșit tragic! Au făcut supradoză
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro

