Video Filme despre virtuozi si genii

“Little Ashes” (2008) si “Basquiat” (1996) sunt doua filme care trateaza subiecte diferite, in epoci si spatii diferite, insa, daca se intersecteaza in aceasta nisa a iconoclastior, este pe fondul rezistentei la ideea artei conventionale si al activismului prin arta. “Basquiat” este un biopic despre pictorul/graffiti-artist-ul neo-expresionist cu acelasi nume, luat sub aripa de Andy Warhol (David Bowie) in anii ’80, dar a fost criticat din cauza subiectivitatii evidente a regizorului (pictor si el, de altfel), un Julian Schnabel aflat la debut si prea implicat in poveste pentru a mai ridica pretentii la o perspectiva valida. Insa in pofida – sau poate chiar datorita – identificarii subtile cu obiectul filmului sau (Basquiat, intruchipat de actorul Jeffrey Wright), pe care Schnabel nu o neaga (“Stiu cum e sa fii atacat, ca artist [...] Stiu cum e sa fii apreciat si dispretuit in acelasi timp”), el a surprins momentele majore din traiul scurt, scurtat de o supradoza, al prietenului sau.

“Little Ashes” este unul dintre filmele mici, independente, pentru care Robert Pattinson, vampirul favorit al timpurilor noastre, nu va primi niciodata aceeasi admiratie cu care e intampinat pretutindeni in lume alter-ego-ul lui, Edward Cullen – o nedreptate pricinuita de capacitatea pecuniara limitata a aparatului de promovare din spatele biopic-ului, si in niciun caz de calitatea jocului sau actoricesc. In “Little Ashes”, Rob este Salvador Dalí, mustaciosul catalan care a pictat in cadrul curentului suprarealist, la inceputul secolului al XX-lea. Povestea vietii lui Dalí, filtrata prin ochii regizorului Paul Morrison, urmareste perioada tineretei sale, din vremuri mai simple, petrecute la Rezidenta Studentilor din Madrid, in compania viitorului regizor Luis Buñuel si a viitorului fenomen literar Federico García Lorca. Insa prietenia celor trei avea sa treaca ulterior pe sub furcile caudine ale maturitatii, cand Dalí isi trada prima dragoste si, intr-un context politic tensionat si anti-Hitlerist, infuria comunitatea artistica declarandu-se neutru si negand existenta vreunei legaturi intre arta si politica.

“Lust For Life” (1956) si “Vincent & Theo” (1990) – sunt ca doua fatete ale unei oglinzi rabatabile in care se reflecta pictorul Vincent van Gogh – iar in “balamalele” comune ambelor regasim interesul morbid si nesatios al nostru, al publicului, pentru o poveste atat de trista ca a sa. In ceea ce priveste prima productie, Vincente Minnelli adapta best-seller-ul biografic al lui Irving Stone pentru a formula in imagini pe pelicula un stil de viata intens, care, la Van Gogh (Kirk Douglas), se traducea printr-o necontenita nevoie de-a-si exersa talentul – cel despre care cu totii stim ca s-a sinucis, inconjurat de-o saracie lucie, dupa ce si-a taiat urechea, tot el cu mana lui, avea mai multe secrete decat cele predate copiilor azi in scoala generala. Van Gogh apare nesigur, tulburat si izolat de lume, in acest exemplu precoce de abordare in format cinematografic a unei teme tratate pana la refuz in biopic-uri de artisti ulterioare: artistul ca suflet chinuit si neinteles, care se macina din interior.

Citeste si:

7 idei de afaceri in care nu a crezut nimeni. Astazi sunt miliardari