Cei doi au fost vazuti zilele trecute luand cina intr-un restaurant din Barcelona, unde, potrivit martorilor, pareau mai mult decat prieteni, scrie New York Post.
Shakira si Nadal s-au intalnit in Spania pentru a participa la niste filmari.
Impresarul tenismenului, Benito Perez-Barbadillo, a sarit in apararea celor doi declarand ca la cina, despre care se tot vorbeste, a fost prezent atat el cat si managerul lui Nadal, Carlos Costa, si regizorul Jaume de Laiguana.
"Eram cu totii acolo si Shakira, insotita de managerul sau, Ceci Kurzman, si de regizorul Jaume de Laiguana, a venit dupa ce consumasem primul fel de mancare si ni s-a alaturat pentru a bea ceva. A fost o cina organizata de regizor pentru a-i explica lui Rafael ce trebuie sa faca la filmari", a declarat impresarul pentru New York Post.
Zvonurile potrivit carora cei doi ar avea o aventura au inceput sa apara in decembrie 2008 cand Shakira si-a facut aparitia la meciul dintre Nadal si Nikolay Davydenko desfasurat la Abu Dhabi. De atunci cei doi au fost surprinsi de multe ori petrecandu-si timpul liber impreuna.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Le știai? 11 cauze care accelerează albirea părului și cum să le eviți
Sursa: garbo.ro
-
Raed Arafat inculpat de Parchetul Militar pentru contrabandă
Sursa: kudika.ro