Conform astrologiei egiptene, drama, neprevazutul, intensitatea, schimbarea si descoperirile vor interfera haotic in anul 2010. Afla si tu ce-ti rezerva astrologia egipteana in acest an!
Pentru vechii egipteni, universul si ceea ce se afla in spatele lui reprezentau legea care domnea asupra vietii de pe pamant. Egiptenii erau de aceea interesati in astrologie, interesati de patrunderea sensurilor existentiale, iar zeii si ceea ce le rezervau acestia in viitor ocupau un loc important in ritualurile zilnice si in modul lor de a trai. La sfarsitul fiecarui an, se inchinau cu veneratie zeitatilor, cerandu-le sa le descifreze, pe cat posibil, o parte din tainele viitorului si din ceea ce le este harazit. Prin urmare, in functie de data nasterii, de pozitionarea stelelor pe cer la inceputul anului si de zeul guvernant, cu ajutorul iluminarii divine, previziuni astrologice erau efectuate pentru anul in curs.Zodiacul egiptean al relatiilor pentru 2010

Cum destinul fiecarei persoane in parte se afla sub patronajul unui anumit zeu, vointa zeului respectiv isi punea amprenta asupra relatiilor si legaturilor pe care persoana respectiva le stabilea de-a lungul anului. Conform astrologiei egiptene, drama, neprevazutul, intensitatea, schimbarea si descoperirile vor interfera haotic in anul 2010. Daca vrei sa afli cum vor evolua in 2010 relatiile pe care le-ai stabilit cu cei din jurul tau, iata care sunt previziunile astrologiei egiptene pentru acest an:

Nilul (1 ianuarie-7 ianuarie, 19 iunie-28 iunie, 1 septembrie – 7 septembrie, 18 noiembrie-26 noiembrie)

Nilul aduce pentru nativii acestei zodii toleranta si dorinta de liniste, receptivitate fata de opiniile celorlalti, dar si mai multa moralitate, dorinta de a se afunda in cunoasterea de sine, constientizarea propriilor valori si in concretizarea necesitatii de a se afla pe cont propriu. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Amon-Ra (8 ianuarie- 21 ianuarie, 1 februarie-11 februarie)

Nativii acestei semn sunt binecuvantati in acest an intrucat existenta lor este guvernata chiar de Amon-Ra, zeul principal al zodiacului egiptean. Puterea si grandoarea sunt menite pentru ei in acest an. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Mout (22 ianuarie-31 ianuarie, 8 septembrie -22 septembrie)

2010 ii va gasi pe nativii acestei zodii mai suspiciosi si mai fragili decat de obicei, dornici sa se lase inconjurati de iubire si mister. Mari iubitori ai vietii, sentimentalisti si plini de frici, dorinta de a gasi dragostea adevarata ii va determina sa-si depaseasca limitele si sa faca din imposibil posibil. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Geb (12 februarie -29 februarie, 20 august-31 august)

Nativii acestei zodii pot obtine rezultate satisfacatoare atat pe plan personal, cat si profesional prin diplomatie, cooperare, tact si scrupulozitate si mai ales prin imbunatatirea si evolutia relatiilor interumane. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Osiris (1 martie- 10 martie, 27 noiembrie -18 decembrie)

Osiris era zeul lumii subterane, cel de la care se transmitea intelepciunea sufletelor plecate la sufletele ramase. In acest an, Osiris aduce celor nascuti sub semnul sau multa inspiratie si imaginatie, caldura si confort spiritual, placeri scurte, dar reconfortante si adundenta de optimism si emotii. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)


Isis (11 martie- 31 martie, 18 octombrie- 29 octombrie, 19 decembrie-31 decembrie)

Isis este zeitatea disciplinei, iar cei nascuti in acest semn sunt persoane cinstite, oneste si idealiste. Cu toate acestea, in 2010, Isis va aduce celor aflati sub patronajul ei mai mult pragmatism si mai putin timp acordat indulgentei personale, traiului lipsit de griji, pasiunii temporare sau visatului cu ochii deschisi. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Thoth (1 aprilie – 19 aprilie, 8 noiembrie – 17 noiembrie)

Thoth aduce celor pe care ii protejeaza dispozitia necesara de a cauta adevarul cu orice pret atat in ceilalti cat si in propria persoana. Daca te afli in acest semn, ideile tale sunt creative si iti pun in valoare capacitatea de comunicare. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Horus (20 aprilie-8 mai, 12 august-19 august)

Nativii acestui somn poseda o personalitate sclipitoare, o vointa intensa, inteligenta si capacitatea de a intelege, dar si nerabdarea de a-si exercita influenta asupra celor din jur. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Anubis (9 mai-27 mai, 29 iunie-31 iulie)

In mitologia greaca, Anubis reprezenta zeitatea ce ghida spiritele celor care au parasit aceasta lume spre lumea de dincolo. Persoanele aflate sub influenta lui Anubis sunt istete, pline de compasiune, fataliste, retinute, dar cu o gandire deosebit de profunda. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)


Seth (28 mai-18 iunie, 28 septembrie-2 octombrie)

Seth aduce celor aflati sub influenta sa dorinta de a atinge perfectiunea, dar si inclinatia catre manie sau incapacitatea de controlare a instinctelor. Daca apartii acestui semn, vei fi mai mult temuta decat iubita anul acesta, insa important este sa stii sa ierti si sa uiti. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Bastet (14 iulie – 28 iulie, 23 septembrie -27 septembrie, 3 octombrie-17 octombrie)

Atunci cand destinul tau este influentat de Bastet, in ciuda incurcaturilor care apar cu ostentatie in jurul tau, in ciuda unui temperament inclinat catre anxietate, neliniste si angoasa, viata ta devine o permanenta cautare a balantei si a armoniei. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)

Sekhmet (29 iulie-11 august, 30 octombrie-7 noiembrie)

Influenta lui Sekhmet se traduce in cazul acestor nativi intr-o mare capacitate de empatizare, prin adaptabilitate, prin energie si inflacarare, precum si prin scopul voit de eliminare a obstacolelor ce se interpun in evolutia relatiilor cu cei din jur. (Click aici pentru a citi integral horoscopul zodiei tale)


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.