Dupa trei ani de activitate, nenumarate concerte in tara si strainatate si nenumarate proiecte artistice, trupa Damian and Brothers isi inceteaza activitatea incepand cu 31 Decembrie 2009, a anuntat fondatorul acesteia, Damian Draghici.
“Pentru mine, ultimii trei ani au fost o experienta extraordinara, poate una dintre cele mai frumoase din viata mea. Dar acum a venit momentul unei schimbari”, a anuntat Damian.

Ultimul concert al trupei Damian and Brothers va avea loc pe 17 Decembrie, la Sala Palatului din Bucuresti. "Cred ca prin acest proiect, Damian a reusit sa contribuie in mod semnificativ la schimbarea perceptiei asupra romilor, atat in Romania, cat si in Europa", a declarat Corina Vintan, managing director Links Associates.

"Ca purtator de cuvant al MAE, impreuna cu ministrul de atunci, Mihai-Razvan Ungureanu, l-am incurajat pe Damian sa demareze aceasta initiativa, convinsi fiind ca un asemenea proiect reprezinta o veritabila carte de vizita a unei Romanii europene", a mentionat ea.

"Prima piatra de incercare - concertul dat in onoarea inaltilor oficiali invitati sa petreaca la Bucuresti intrarea Romaniei in UE, in noaptea de Revelionului de intrare in 2007, a fost un succes rasunator. Apoi, am pornit impreuna pentru urmatorii doi ani",
a subliniat Vintan.

“Imi doresc un alt proiect si un alt mod de exprimare. Va fi un proiect muzical realizat cu artisti din Statele Unite si Europa, inclusiv din Romania, cu un stil preponderent de jazz-pop”
, a declarat artistul. El a preferat pentru moment sa nu divulge numele colaboratorilor, urmand ca mai multe informatii despre noile sale initiative sa fie facute publice in prima parte a anului viitor.

“Le multumesc tuturor fanilor mei, tuturor celor care s-au bucurat impreuna cu noi in ultimii trei ani. Ii rog din suflet si sa imi accepte nebunia si sa ma inteleaga. Am fost, sunt si voi fi genul de artist care va dori intotdeauna sa schimbe ceva, sa faca ceva nou, sa se exprime mereu altfel”, a marturisit Damian Draghici.

Sustinut de programul de protectie a mediului inconjurator Umbrela Verde si partenerii Tuborg si RoRec - Asociatia Romana pentru Reciclare, concertul trupei Damian & Brothers va oferi amatorilor de muzica buna o ultima experienta a unui spectacol muzical contemporan desavarsit.

“Ne bucuram ca acest concert atat de incarcat emotional pentru noi este sprijinit de catre Umbrela Verde, program pe care il consider important prin prisma mesajelor transmise - Sa pastram Romania curata! Sa nu uitam ca gestul fiecaruia conteaza! Eu cred in aceasta cauza si sunt convins ca si fanii nostri sunt persoane carora le pasa de mediul in care traim”, a declarat Damian Draghici.

Dupa o lunga activitate in Statele Unite, Damian Draghici a revenit in Romania cu un prim spectacol, in 2001, realizat pentru canalul public de televiziune american PBS, Damian’s Fire, care a reunit, pentru prima data in istoria concertelor din Romania, cel putin 72.000 de spectatori in Piata Constitutiei din Bucuresti.

In 2006 se reintoarce in Romania pentru a crea proiectul „Radacini”, un tribut adus traditiilor culturale ale comunitatii rome, din care Damian face parte. Ca urmare a acestui proiect, a realizat doua albume de muzica veche lautareasca transpusa pe ritmuri moderne, cu influente de jazz, pop si rock.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.