Dupa accidentul cardiac pe care l-a suferit pe 25 iunie 2004 pe scena unui festival german, cantaretul britanic a aparut in public foarte rar - in 2005 in cadrul unui concert al Arcade Fire, apoi pentru un duet cu cantareata Alicia Keys, iar in 2006 a participat la concertul lui David Gilmour, fost chitarist al trupei Pink Floyd, pe scena Royal Albert Hall din Londra.
Absenta din viata publica a celui supranumit "Dorian Gray al muzicii rock" a alimentat zvonurile cu privire la starea sa de sanatate. Parca pentru a dezminti aceste zvonuri, cantaretul apare din cand in cand in public, la bratul sotiei sale Iman. Unele dintre aceste iesiri in public au fost in 2008 la festivalul Vanity Fair Tribeca, unde a fost membru al juriului, si pe 23 ianuarie anul acesta, la Sundance Film Festival pentru a asista la premiera lungmetrajului "Moon" regizat de fiul sau, Duncan Jones.
La inceputul anilor 2000, cand succesul sau nu mai era atat de mare, Bowie inlantuia lansarile de discuri si turneele. Accidentul cardiac din 2004, cand artistul a platit tribut celor 60 de tigari pe care le fuma zilnic, l-a scos insa din "circuitul" concertistic, fiind obligat sa-si menajeze sanatatea si sa ia un repaos fortat.
David Bowie locuieste, din 1990, la New York, insa, potrivit unor zvonuri, ar fi inceput sa frecventeze un studio de inregistrari din Berlin, unde se pregateste pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.
Cantaret, compozitor si producator, Bowie se numara printre cele mai valoroase nume ale muzicii britanice din toate timpurile. In afara carierei solo, artistul a avut colaborari de succes cu multi alti artisti de referinta, lansand printre altele "Under Pressure", alaturi de trupa Queen.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro