Pastorul, care a sosit duminica la Los Angeles pentru a ajuta la pregatiri, anuntase mai devreme ca familia ia in calcul organizarea mai multor ceremonii simultane in lume, pentru a raspunde imensei popularitati a lui Michael Jackson, relateaza NewsIn.
"Cine stie? Acest eveniment are potentialul de a fi imens, pentru ca tot ce a avut legatura cu Michael Jackson a fost supradimensionat", apreciaza intr-un interviu acordat AFP Robert Thompson, profesor de cultura pop la Universitatea din Syracuse (nord-est).
"In cazul Dianei, au existat unele limite, pentru ca era printesa", desi Lady Di si printul Charles, mostenitorul coroanei britanice, erau divortati la momentul decesului ei, in 1997, intr-un accident de masina la Paris. "Dar in cazul lui Michael Jackson nu exista practic niciun fel de regula, totul este posibil", adauga Robert Thompson.
La funeraliile Dianei, mii de simpatizanti s-au adunat in jurul Buckingham Palace si au plans cand Elton John a cantat in catedrala Westminster "Goodbye England's rose", versiune adaptata a melodiei "Candle in the wind", scrisa in 1973 de Bernie Taupin in amintirea lui Marilyn Monroe.
La moartea lui Elvis Presley, in august 1977, zeci de mii de admiratori s-au indreptat spre Memphis (Tennessee) pentru un ultim omagiu regelui rock-n-rollului. Un document de arhiva al BBC arata un dric alb-argintiu escortat de sase motociclisti, indreptandu-se prin multime spre domeniul lui Elvis, Graceland. Dupa aproape 30 de ani, peste jumatate de milion de persoane merg anual la Graceland, iar Elvis este in topul celor mai "bogate" personalitati decedate din lume, potrivit revistei Forbes. Insa la momentul mortii lui Elvis, "nu exista televiziune 24 de ore din 24, nu existau posibilitatile de globalizare imediata din prezent", subliniaza profesorul Thompson.
In decembrie 2006, Michael Jackson a avut o aparitie de superstar la funeraliile spectaculoase si ritmate ale lui James Brown, "parintele soul", care murise la 73 de ani. Luand microfonul in fata sicriului deschis, dupa ce mangaiase fruntea lui Brown, Michael declarase: "James Brown a fost inspiratia mea (...) cand l-am vazut miscandu-se am fost hipnotizat si am stiut ca asta e ceea ce vreau sa fac pentru tot restul vietii".
"Enorm de multi oameni din toata lumea asteapta un ritual funerar gigantic. Dar anturajul sau incearca sa controleze mesajul", apreciaza Robert Thompson. "Funeraliile fixeaza in istorie o celebritate si dau un cadru mostenirii pe are o lasa. In cazul lui Michael Jackson, o fiinta umana foarte complexa, problema nu se rezuma cnumai la divertisment, exista viata lui privata, apoi rasa, un element cultural esential pentru omul care i-a furat coroana lui Elvis Presley, un alb, pentru a o da negrilor", conchide el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro