Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, si sotia sa, Rodica, s-au intors in tara, joi dupa-amiaza, dupa ce medicii din Germania au permis externarea cu conditia unui repaus total si, implicit, a evitarii iesirilor in public, a declarat impresarul Cosmin Nicoara.

"Desi, initial, externarea trebuia sa aiba loc la inceputul saptamanii viitoare, medicii le-au permis sa plece mai devreme, astfel ca vor petrece Pastele acasa. Cristi, insa, trebuie sa evite sa faca efort si, pe cat posibil, sa nu iasa din casa, in comunitate, pentru a evita sa contacteze virusi. Important este, de asemenea, sa ia cat mai mult in greutate", a precizat Nicoara, pentru NewsIn.

Potrivit managerului trupei, dupa Paste, sotii Minculescu nu trebuie sa se intoarca la clinica din Regensburg. Cel mai probabil, ei vor mai efectua un control medical, pentru a se verifica daca recuperarea dupa operatie decurge, in continuare, bine.

"Vestea intoarcerii lor acasa ne-a luat si pe noi prin surprindere, pentru ca ii asteptam, cel mai devreme, luni. Important este ca se simt bine", a declarat bateristul trupei Iris, Nelu Dumitrescu
In privinta planurilor Iris din acest an, Dumitrescu a mentionat lansarea unui DVD cu piese de pe cele mai recente albume, precum si lucrul la un nou material discografic, pe care Cristi Minculescu este nerabdator sa il inceapa cat mai curand.

Pe 24 martie, la clinica universitara din orasul german Regensburg, langa Munchen, solistului trupei Iris, Cristi Minculescu, i-a fost transplantata o parte din ficatul sotiei sale. Minculescu sufera de o afectiune genetica, boala polichistica hepato-renala, iar sotia artistului si-a dat acordul sa doneze o parte din ficat.
Cristi Minculescu, in varsta de 50 de ani, canta in Iris din anul 1980 si este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton.

In 2007, la implinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu si colegii sai au fost decorati de presedintele Traian Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.