"S-ar putea sa iasa din spital in cursul saptamanii viitoare, adica mai devreme de termenul estimat de medici. Este dorinta lui Cristi, insa, desigur, va tine cont de ceea ce spun medicii, care se arata multumiti de evolutia pacientilor. Daca totul decurge ca si pana acum, este posibil ca amandoi sa plece acasa chiar luni", a spus Dumitrescu, citat de NewsIn.
Sotii Minculescu au fost vizitati, weekendul trecut, de colegii din trupa Iris, alaturi de care au iesit la plimbare si au luat masa impreuna. "Am fost toti membrii trupei, cu familiile, sa-l vedem pe Cristi. E totul in ordine, a castigat deja trei kilograme si jumatate in greutate, ficatul i-a crescut si face exercitii de recuperare, ca sa puna si masa musculara pe el. E vesel, glumeste, duminica am iesit cu el, la localul din curtea spitalului, am mancat o pizza impreuna. Isi doreste sa iasa din clinica", a povestit bateristul trupei.
Impresarul trupei, Cosmin Nicoara, a confirmat ca starea lui Minculescu este din ce in ce mai buna. "Se recupereaza bine, dar medicii nu au spus nimic, deocamdata, despre o eventuala iesire din spital, mai devreme de termenul estimat initial. Vorbeste, merge, insa ceea ce este important acum este sa ia in greutate", a precizat Nicoara.
In privinta planurilor Iris din acest an, Nelu Dumitrescu a mentionat lansarea unui DVD cu piese de pe cele mai recente albume, precum si lucrul la un nou material discografic, pe care Cristi Minculescu este nerabdator sa il inceapa cat mai curand.
Pe 24 martie, la clinica universitara din orasul german Regensburg, langa Munchen, solistului trupei Iris, Cristi Minculescu, i-a fost transplantata o parte din ficatul sotiei sale. Minculescu sufera de o afectiune genetica, boala polichistica hepato-renala, iar sotia artistului si-a dat acordul sa doneze o parte din ficat.
Cristi Minculescu, in varsta de 50 de ani, canta in Iris din anul 1980 si este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton. In 2007, la implinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu si colegii sai au fost decorati de presedintele Traian Basescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro