Atunci cand nu bate pe nimeni, anunta ca este gravida, se ofera din oficiu sa protejeze cu pumnul, bineinteles, diverse vedete care nu i-au cerut nicicum ajutorul si se lauda in gura mare ca a mai pocit nasul unuia sau altuia.
Recent, batausa blonda cu formele-i sculptate de insasi Afrodita, s-a varat intr-un alt scandal, de data aceasta cu Anca Badiu. Conflictul dintre cele doua dive arde mocnit de vreo patru ani, atunci cand s-au intalnit pentru prima data in culisele unei emisiuni. “In 2004 am fost implicata intr-un show de televiziune de scandal despre care eu nu stiam.
Mi s-a spus ca este o emisiune despre muzica, insa in momentul in care am intrat in platou, nu exista nici un alt artist de care mi se tot vorbise, ci doar Nikita. A inceput sa ma insulte si sa ma jigneasca.
Am decis sa parasesc emisiunea si sa nu ma cobor la nivelul ei, iar mai apoi, impreuna cu avocatul meu, am actionat-o in justitie atat pe Mihaela Ispas, zisa si Nikita, precum si emisiunea din cadrul postului respectiv”, a declarat Anca pentru replicavedetelor.ro.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop sănătate 27 aprilie-3 mai: Un moment astral RAR îți influențează...
Sursa: garbo.ro
-
5 lucruri pe care să nu i le spui unei femei care încearcă să aibă un copil...
Sursa: kudika.ro