Filmul "Kung Fu Panda" are cele mai multe nominalizari, 17, la Annie Awards 2009 - asa-zisa gala a Oscarurilor pentru animatie -, urmat de "Wall E", cu opt nominalizari, desi acesta din urma este favorit in cursa premiilor Academiei Americane de Film, informeaza NewsIn.

Realizata de studiourile DreamWorks, "Kung Fu Panda" este nominalizata, printre altele, la categoriile cel mai bun film animat, cea mai buna regie, muzica si grafica, cel mai bun scenariu, dar si pentru cea mai buna voce - Dustin Hoffman, pentru personajul Shifu.

Oarecum surprinzator, productia studiourilor Pixar "Wall E" este doar pe locul doi in topul favoritilor la Annie Awards 2009, in ciuda faptului ca, la gala Oscar traditionala, pelicula va fi in carti sa castige atat premiul pentru cea mai buna animatie, cat si statueta pentru cel mai bun film al anului, ceea ce ar fi o premiera pentru o pelicula de animatie.

Alte filme nominalizate la Annie Awards 2009 sunt "Bolt" (produs de Walt Disney), "$9.99" (Sherman Pictures/Lama Films) si "Waltz with Bashir" (Sony Pictures Classics).

Gala Annie Awards 2009 se va desfasura pe 30 ianuarie la Royce Hall UCLA, in Los Angeles, California, iar premiile Oscar vor fi acordate pe 22 februarie, tot la Los Angeles.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.