Ca in fiecare an, apele ating temperaturi caniculare in preajma concursului de proiecte al Centrului National al Cinematografiei (CNC). Regizorul Mircea Daneliuc a dat in judecata Ministerul Culturii si Cultelor (MCC), iar pe de alta parte, Ioan Carmazan va fi destituit din functia de director al societatii de stat Sahia Film si ameninta, la randul sau, cu judecata MCC.
MCC a anuntat ca societatea de stat Sahia Film, al carei director este Ioan Carmazan, se confrunta cu o situatie financiara foarte grava. "Are un volum foarte mare al datoriilor raportate la valoarea totala a activului (76,3%), iar patrimoniul net este minim. Exista sechestru asiguratoriu al Administratiei Financiare pe sediul din Aviatorilor pentru datorii inregistrate la bugetul statului de 11 miliarde de lei", se arata in documentatia pusa de MCC la dispozitia presei.
Pe de alta parte, MCC aminteste ca "pe durata mandatului, adica din 2003 pana in decembrie 2004, fostul director (n.r. - Ioan Carmazan) "a avut timp" sa realizeze regia la doua proiecte, "Lotus" si "Margo", asta in timp ce Sahia Film are de incasat 25 de miliarde de lei de la Media Pro.
Conform unor surse confidentiale, cum am amintit deja in ziarul nostru, Carmazan e in discutii pentru ca Media Pro sa-i produca un alt film, "Zaraza". Contactat telefonic, regizorul a declarat ca nu a primit nimic oficial. "Pot demonta toate acuzele, e vorba de o decizie politica. S-ar putea sa-i dau in judecata. De cand am preluat Sahia, am inceput recuperarea datoriilor, care sunt dinainte de mine, si n-a observat nimeni asta. Au o problema cu mine, am facut si eu doua filme si imi sar toti in cap. Cat despre Media Pro, am deja semnat un protocol cu Adrian Sirbu. Au achitat un miliard si urmeaza sa ne achite cate un miliard lunar."
Record la scandaluri
Sesiunea concursului CNC de anul trecut a batut recordurile la scandaluri. Cel mai cunoscut este cel legat de Cristi Puiu, al carui proiect respins a ajuns sa fie selectat la marele Festival de la Cannes. Exista insa si efecte colaterale, izbucnite o data cu schimbarea conducerii Ministerului Culturii si Cultelor (MCC). Un mare nemultumit este regizorul Mircea Daneliuc, care a dat in judecata MCC pe motiv ca nu a primit inca banii pentru filmul sau, care face parte dintre cele 10 filme a caror finantare suplimentara a fost aprobata de MCC in toamna trecuta (pe langa cele anuntate castigatoare de la bun inceput). Daneliuc a dat in judecata, in contencios administrativ, MCC, insa secretarul de stat Ioan Onisei a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca MCC nu poate decide soarta finantarii celor 10 filme.
Despre autor:
Sursa: Realitatearomaneasca.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro