La doar cateva zile de la confirmarea divortului, scandalul dintre cele doua vedete ia proportii, cu declaratii si acuzatii dure de ambele parti. Intaratate, ziarele de scandal ies la rampa cu dedesubturi ale relatiei dintre cei doi artisti.

Madonna a dat startul declaratiilor jignitoare la primul concert de dupa divort, numindu-l pe Guy "retardat emotional". Artista a dedicat melodia "Miles Away", cantec ce are ca subiect racirea relatiilor dintre doi soti, tuturor persoanelor "retardate din punct de vedere emotional". "S-ar putea sa cunoasteti si voi niste oameni care intra in aceasta categorie. Dumnezeu stie ca eu cunosc", a declarat artista pe scena.

In apararea lui Guy a sarit tatal acestuia, care, intr-un prim comentariu de dupa divort, a declarat, referitor la Madonna ca "se comporta ca o bestie, se intoarce in trecut si il acuza pe nedrept, il numeste retardat emotional…este infiorator ce lovituri primeste fiul meu din partea ei".

Surse apropiate cuplului au declarat pentru The Telegraph ca mariajul celor doi s-a confruntat cu probleme serioase inca din anul 2005, cand artista a avut un accident de calarie, in urma caruia si-a rupt opt coaste. Ea i-a reprosat atunci sotului ca a demonstrat "o lipsa totala de dragoste si simpatie". Recent, artista l-a intrebat indirect, daca a iubit-o cu adevarat vreodata.

Madonna il acuza pe Guy de afirmatii jignitoare la adresa ei pe durata mariajului. Avocatii artistei pun cap la cap o serie de incidente si declaratii necorespunzatoare din partea fostului sot. Printre acestea, Madonna a avut curajul de a marturisi faptul ca regizorul a jignit-o de mai multe ori, spunandu-i ca arata ca o bunicuta, ca nu mai poate performa dar si ca este depasita de situatie de cand a implinit 50 de ani.

Avocatii sustin ca afirmatiile lui Guy, in varsta de 40 de ani, au facut ca Madonna sa se simta din ce in se mai nesigura pe ea, fiind astfel nevoita sa se izoleze pe timpul mariajului, ce s-a intins pe o perioada de opt ani.

Publicatia Daily Mail sustine ca artista va publica un "memoriu" despre relatia cu Guy Richie. Se vehiculeaza ca la inceput, Madonna a luat relatia cu Guy ca pe o provocare, simtindu-se indeajuns de puternica pentru o astfel de legatura. Cu timpul, a fost insa depasita de situatie si a pierdut "legendara" incredere in propriile forte si stapanire de sine ce o caracterizeaza.

Sunt insa si informatii care il favorizeaza pe Guy. Cunostinte ale cuplului povestesc ca acesta se saturase de obiceiurile culinare bizare pe care artista le-a imprumutat pe parcurs, dar si de programul strict de intretinere pe care il urma.

Mai mult, fiecare aspect legat de resedinta din Londra in care cei doi locuiau era dictat de doamna casei, care se transformase intr-un adevarat tiran domestic. Sefii bucatari aveau voie sa gateasc doar ce stabilea Madonna, iar Guy nu avea voie sa se uite la televizor, sa citeasca ziarele sau sa-si cheme prietenii in vizita.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.