Filmul despre razboi "The Hurt Locker", regizat de Kathryn Bigelow, este marele castigator al British Academy Film Awards (BAFTA) 2010, cu sase premii, inclusiv distinctia de Cea mai buna pelicula, in timp ce "Avatar" a castigat doar doua premii.

Drama regizata de fosta sotie a lui James Cameron a eclipsat pelicula "Avatar", care a primit doar doua distinctii, pentru efecte speciale si design de productie, desi ambele pelicule au fost nominalizate la cate opt categorii. Cele doua pelicule merg umar la umar si in competitia pentru Oscar, care vor fi decermate pe 7 martie, unde au cate noua nominalizari.

Pelicula regizata de Bigelow, povestea unei unitati de deminare din Irak, a fost recompensata de asemenea cu distinctiile Cel mai bun regizor, regizoarea depasindu-l astfel, din nou, pe fostul sau sot. "The Hurt Locker" a mai primit distinctia pentru Cel mai bun scenariu original, dar si premiile pentru sunet, montaj si imagine, transmite NewsIn.

Drama "The Hurt Locker" se apropie, astfel, de 70 de premii castigate la festivalurile de film. Sambata, pelicula regizata de Kathryn Bigelow a fost recompensata de Sindicatul american al scenaristilor cu premiul pentru Cel mai bun scenariu original.

Colin Firth a castigat distinctia de Cel mai bun actor in rol principal la cea de-a 63-a editie a premiilor BAFTA, pentru rolul interpretat in "A Single Man", iar Carey Mulligan a plecat acasa cu distinctia de Cea mai buna actrita, pentru interpretarea din "An Education".

Cei mai buni actori in rol secundar au fost numiti Christoph Waltz ("Inglourious Basterds") si Mo'Nique ("Precious"). "Fish Tank", drama unei tinere a carei viata este data peste cap cand mama sa aduce acasa un nou iubit, a castigat cursa pentru Cel mai bun film britanic.

Premiul pentru Cel mai bun scenariu adaptat a revenit peliculei "Up in the Air", iar Cel pentru cel mai bun actor debutant a fost decernat anul acesta lui Kirsten Stewart, pentru rolul din pelicula "Twilight".

Pelicula "Up" a fost numita Cea mai buna animatie, in timp ce drama franceza "A Prophet" a revendicat premiul pentru Cea mai buna pelicula intr-o limba straina.

Ceremonia de decernare a premiilor BAFTA, decernate anual din 1947, care sunt considerate echivalentul Oscarurilor in Marea Britanie, a avut loc duminica seara, la Royal Opera House din Londra. Presedintele festivalului a fost anul acesta Printul William al Marii Britanii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.