De asemena, au avut loc ciocniri intre politie si tineri in timpul unei manifestatii in Atena, iar un lider de sindicat a fost usor ranit de manifestanti in timpul discursului pe care il sustinea, relateaza AFP.
Politia a facut uz de gaze lacrimogene.
Liderul Confederatiei generale a muncitorilor greci GSEE, Yannis Panagopoulos, a fost ranit vineri, in timpul unui discurs in fata Parlamentului, de mai multi tineri care protestau fata de masurile de austeritate impuse de guvern.
La Atena, afectata de ambuteiaje importante in cursul diminetii de vineri, niciun mijloc de transport public nu circula, in timp ce la Salonic, al doilea oras, ca marime al tarii, vor fi suspendate la pranz, informeaza NewsIn.
Traficul aerian va fi intrerupt de la ora locala si a Romaniei 12.00 pana la 16.00, pe toate aeroporturile elene, deoarece controlorii de trafic aerian isi suspenda activitatea, la apelul Federatiei sindicale a functionarilor publici, Adedy (300.000 de membri).
Cele doua companii aeriene elene si-au anulat unele zboruri si au amanat altele. Astfel, Olympic Air si-a anulat 17 curse, dintre care una in strainatate, iar Aegean Airlines cinci.
Marea confederatie a sindicatelor din sectorul privat GSEE (un milion de membri) s-a alaturat apelului de incetare a muncii pana la ora 15.00 si a indemnat sindicatele care pot sa inceteze lucrul timp de 24 de ore.
Fondul sindical comunist (PAME) a cerut organizatiilor o greva de 24 de ore.
De asemenea, mass media de stat, printre care postul de televiziune Net si agentia de presa Ana, nu dau stiri timp de 24 de ore, de la ora locala 6.00, in timp ce birourile de presa ale administratiilor vor fi inchise. Jurnalistii din presa privata participa la greva timp de doua ore, de la 10 la 12.
Si scolile vor fi inchise, iar sindicatele din politie si-au indemnat membri sa se alature manifestatiilor.
Cîțu, atac la adresa liderilor de sindicat: „Este în regulă să se...
In cursul diminetii, PAME reunise deja cateva mii de persoane in centrul Atenei, pentru prima reuniune prevazuta, care urma sa fie urmata la pranz de un miting comun GSEE-Adedy in fata Parlamentului.
"Nu masurilor antipopulare, taxelor si taierii celui de al 14-lea salariu, ne continuam lupta", scria pe o banderola desfasurata in fata Parlamentului.
Sindicatele protesteaza fata de noile masuri de austeritate anuntate miercuri, care prevad reduceri de cheltuieli cu 4,8 miliarde de euro, pentru a reduce deficitul public cu 4%, la 8,7% din PIB.
Aceste masuri urmeaza sa fie votate vineri de Parlament, unde guvernul socialist dispune de o majoritate confortabila de 160 de deputati, din totalul de 300.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Covorul potrivit pentru living: cum să alegi dimensiunea, materialul și...
Sursa: kudika.ro