Zece ultime cuvinte rostite de figuri istorice

Lui Voltaire ii revine una dintre cele mai aclamate declaratii facute pe patul de moarte. Ce-i drept, avusese timp sa o cizeleze avand in vedere ca trecusera cateva luni de la un episod anterior cand credea ca ii va suna ceasul. Filosoful francez avea la capataiul sau un preot ce-si facea datoria de a-l intreba daca se leapada de Satana. Cu mult fler, a raspuns ca „Acum, dragul meu, nu e momentul sa imi fac dusmani”. O alta varianta, la fel de evaziva, ar fi „Pentru numele lui Dumnezeu, lasa-ma sa mor in pace”.

Nancy Witcher Astor e recunoscuta drept prima femeie membra a parlamentului britanic. De asemenea, pe langa faptul ca a militat pentru drepturile femeilor si ale copiilor, ea a ramas in memoria colectiva si pentru o serie de citate ce i-au fost atribuite… mai mult sau mai putin corect din punct de vedere istoric, fiind genul de femeie cu un soi aparte de inteligenta verbala. Unul dintre ele ar fi cel rostit pe patul de moarte. Lady Astor s-a trezit, deci, pentru cateva momente si, descoperind ca intreaga familie se adunase in camera sa, a lansat intrebarea: „Jakie, sunt pe moarte sau e ziua mea?”. Din pacate, nu era ziua ei.

José Doroteo Arango Arámbula cunoscut mai bine ca Francisco Villa si poreclit Pancho a fost o figura istorica proeminenta in calitate de revolutionar mexican. Trecand cu vederea toti acei ani pe care i-a dedicat luptelor de gherila, se pare ca Villa n-a lasat in urma prea multe in cele cateva momente care i-ar fi precedat moartea.
Sfarsitul a venit la numai 3 ani dupa ce se retrasese din activitate. Se intorcea din oras insotit doar de cateva garzi personale cand un grup de barbati a intreprins un atac fulger asupra sa. Acestia au tras 40 de focuri de arma, iar generalul a fost doborat inainte de-a apuca macar sa-si scoata pistolul. Un singur bodyguard a supravietuit incidentului. E inca incert daca Villa ar mai fi murit pe loc sau ar mai fi avut ragazul de a adauga ceva, dar se zvoneste ca i-ar fi murmurat acestuia: „Nu lasa sa se termine asa. Spune-le ca am zis ceva!”. Chiar si in ultima clipa, se pare ca revolutionarul se temea mai mult de lipsa de inspiratie decat de propria trecere in nefiinta, punand un pret enorm pe legenda ce-o lasa-n urma.

Sir James Matthew Barrie, autorul lui „Peter Pan”, si-a facut iesirea spunand atat de simplu, dar parca poetic in acelasi timp: „Nu pot sa dorm”.

Dramaturgul norvegian Henrik Johan Ibsen a privit moartea in fata si a abordat-o cu ironie. Acesta se gasea in propria-i casa, imobilizat la pat dupa o serie de atacuri de cord. Se spune ca ar fi avut vizitatori care s-au interesat de starea sa cu o zi inainte de a se stinge din viata. Sora medicala in a carui grija se afla i-ar fi asigurat ca pacientul da semne ca si-ar reveni, la care replica lui Ibsen a fost: „Din contra!”.

Maria Antoaneta si-a folosit ultimele cuvinte pentru a-si exprima regretul – nu atat pentru intorsatura grava pe care o luasera lucrurile, cat pentru un accident marunt. „Iertati-ma, domnule, n-am facut-o dinadins!”, i-a explicat ea calaului pe care-l calcase din greseala pe picior in timp ce se indrepta spre esafod pentru a fi decapitata. Se intelege ca regina Frantei n-a renuntat nicio clipa la bunele maniere.

„Am baut 18 pahare de whisky. Cred ca am stabilit un nou record!” a declarat apoteotic poetul, desi barmanul care l-a servit sustinea ca nu ar fi avut cum sa consume mai mult de jumate din aceasta glorioasa cantitate. S-au facut enorm de multe speculatii referitoare la cauza decesului, dar cert este ca Dylan Thomas a murit impacat cu sine.

La vremea sa, starul de cinema era notoriu nu numai pentru prezenta sa plina de sarm de pe marele ecran, cat si pentru pasiunea cu care golea diverse sticle. Se stie ca cel mai greu lucru pentru cel care se afla in fata mortii este a se desprinde de lucrurile care i-au fost dragi de-a lungul vietii. Asadar, cu cea de pe urma suflare si-a exprimat regretul amar: „N-ar fi trebuit niciodata sa inlocuiesc whiskyul cu martini”.
Desigur, Bogart nu e nici pe departe singurul al carui ultime ganduri sa fi fost de natura alcoolica. John Maynard Keynes, faimos teoretician in ale economiei, a murit cu acelasi dor: „Mi-as fi dorit numai sa fi baut mai multa sampanie”.

Beethoven a murit in timpul unei furtuni dezlantuite cu tunete si fulgere. De parca asta n-ar fi fost suficient de dramatic, se pare ca opinia publica a simtit nevoia sa-i „editeze” ultimele clipe. Chiar daca se aude ca ar fi prea putin probabil, cei mai multi dintre noi au cazut de acord ca marele compozitor ar fi rostit: „Prieteni, aplaudati, comedia s-a sfarsit!” inainte de caderea metaforica a cortinei. Aceasta ar fi o trimitere simbolica la formula de incheiere a unui spectacol de teatru al improvizatiei cunoscut in Italia drept commedia dell’arte.

In spiritul subpunctelor anterioare, se zvoneste ca Beethoven ar fi zis de fapt „Ce pacat, ce pacat – prea tarziu!” ca reactie la vestea de a fi primit cadou 12 sticle de vin.

„Eu si tapetul asta purtam un duel pana la moarte. Unul dintre noi trebuie sa dispara”. Aceasta ultima ironie prin apel la simtul estetic i-ar fi apartinut marelui scriitor irlandez (desigur, exista si alte variante posibile, dar imi permit sa fac abstractie de ele, neavand la fel de mult spirit). Din pricina meningitei, se afla pe patul de moarte intr-un hotel parizian ale carui decoratiuni interioare fusesera atat de precar alese ca nu-i dadeau pace artistului nici macar in situatia in care se confrunta cu probleme mult mai serioase. Din nefericire, tapetul a fost mai longeviv. Numai la 100 de ani dupa decesul sau, cineva a gasit de cuviinta sa ia in considerare pontul si sa schimbe nenorocirea aia de tapet care l-a dovedit pe Wilde.