În acest an, creștinii ortodocși vor sărbători Învierea Domnului în ultima duminică a lunii aprilie. De obicei, Paștele la catolici este sărbătorit cu o săptămână înaintea celui ortodox.

Pe ce dată sărbătorim Paștele în acest an

În anul 2022, creștinii ortodocși vor celebra sfânta sărbătoare de Paști pe data de 24 aprilie, iar catolicii, cu o săptămână înainte, 17 aprilie. Data Învierii Domnului diferă de la an la an, iar în funcție de această sărbătoare sunt fixate o mulțile de alte evenimente, precum Rusaliile.

Regula după care se calculează ziua Paștelui a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Potrivit acesteia, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă acea zi de duminică se suprapune cu Paştele iudeilor, sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Faptul că popoarele se ghidează după unul dintre cele două calendare este explicația diferenței datei sărbătorii la catolici și ortodocși. Biserica Catolica se conduce după echinoctiul de primavara dupa calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxa calculeaza acelasi eveniment astronomic dupa calendarul iulian (pe stil vechi).

Originea sărbătorilor pascale

Originile sărbătorii pascale au legătură cu sărbătorile mai vechi ale renașterii naturii şi ale echinocţiului de primăvară. Poporul evreu celebra prin această sărbătoare eliberarea din sclavie şi plecarea din Egipt. La începutul erei noastre, în perioada în care a trăit Iisus, data Paştelui iudeu (Pesah) era stabilită în ziua de 14 în luna Nisan (după calendarul lunar), ziua cu prima Lună plină a primăverii.

Nisan este prima lună a anului în calendarul asirian, iar în calendarul iudaic este prima lună a anului ecleziastic şi a şaptea lună (a opta în anii bisecţi) a anului secular. Numele de “nisan” semnifică “luna fericirii”.

Floriile din acest an se vor sărbători duminică, 17 aprilie, iar Floriile la catolici vor fi în ziua de duminică, 10 aprilie. Sărbătoarea Floriilor este extrem de importantă pentru creștini și aceștia se atârnă cu seriozitate față de această perioadă, în special că săptămâna imediat următoare, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este una a tristeții.

Citeste si:
Cele mai frumoase târguri de Paște 2022 din țară. Cu ce sunt...
Cele mai frumoase târguri de...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Februarie 2022 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.