Formului Educatiei are ca obiectiv gasirea prin intermediul dialogului proactiv a unor modalitati prin care sistemul educational romanesc sa devina performant si responsabil, adaptat la dinamica pietei si capabil sa raspunda nevoilor reale ale societatii. La eveniment vor interactiona direct atat reprezentanti la nivel national si international ai mediilor preuniversitar, universitar, institutional si privat, cat si elevi, studenti, partinti, ong-uri si mass-media.

Astfel, pe parcursul a 3 zile care au inceput de miercuri, 12 mai, organizatorii (Liga Studentilor Romani din Strainatate, Grupul Educativa si Fundatia Dinu Patriciu) au conturat o agenda care atinge cele mai sensibile problematici ale sistemului educational din Romania: managementul eticii in universitati, rolul parintilor in educatie, managementul elitelor, cum poate contribui sectorul privat la schimbarea din temelii a educatiei sau prevenirea violentei in scoli.

“Imi doresc sa reprezinte (n.r. Forumul Educatiei) raspunsul sincer, deschis si indreptat catre solutii, pe care intreaga noastra societate il asteapta in problema educatiei. Imi doresc si ma astept ca discutiile sa fie pragmatice si sa nu se rezume la a relua leit-motive care deplang situatia sistemului romanesc”, a declarat Cristian Hossu, Business Developement Manager, Catalyst si moderatorul work-shop-ului cu tema: “Legatura intre universitati si piata muncii”.

Trebuie sa stam impreuna la greu si la bine. Acum este foarte greu

Acest eveniment vine intr-un moment de rascruce pentru ceea ce inseamna invatamantul din aceasta tara. Pe fondul masurilor de austeritate anuntate de Guvern, profesorii au anuntat intrarea Greva Generala pe termen nelimitat incepand cu 31 mai. [Greva generala in educatie!]

Potrivit Simonei Baciu (foto), director general si fondator al Scolii Internationale Cluj (SIC), institutie preunversitara care anul trecut a obtinut locul 1 pentru Sectiunea Scoala Anului la Gala Premiilor in Educatie organizata de Fundatia Dinu Patriciu, este foarte greu sa accepti si sa faci a schimbare. Iar aceasta rezistenta la schimbare este cu atat mai mare intr-un sistem precum educatia, care este clar subfinantat.

Este foarte dureros ca profesorii sa ajunga la greva pentru ca este un mesaj foarte rau inteles de copii. Eu intotdeauna ma gandesc la copii si ce intelege un copil cand profesorul nu vine la clasa. Este o metoda de protest care afecteaza, dupa parerea mea pe termen lung imaginea educatiei si imaginea pe care si-o face copilul despre viata si valorile din viata”, a declarat pentru 9AM.ro directorul general al SIC.

Citeste si:
Gala Premiilor in Educatie si-a desemnat castigatorii
Gala Premiilor in Educatie...

Simona Baciu, un adevarat promotor pentru ceea ce inseamna creerea socitatii civile in randul elevilor, considera ca educatia poate fi facuta si intr-un cort si ca de multe ori in viata trebuie sa facem compromisuri care uneori ne dor foarte tare, “dar trebuie sa stam impreuna si la greu si la bine, si acum este foarte greu”.

Elevii si absolventii Scolii Internationale Cluj sunt viitori lideri de opinie, protrivit Doamnei Baciu, deoarece acesti copii sunt invatati ca prin comunicare si creativitate pot sa schimbe in bine mediul in care traiesc. Un exemplu tare simpatic este cel al unei absolvente a SIC care nemultumita de faptul ca toaletele din liceul sau erau murdare, a infiintat o "comisie pentru toalete", care se pare ca si astazi vegheaza la pastrarea curateniei din aceste “locuri publice” ale liceului sau. Un lucru mic poate, insa se stie ca o floare nu aduce primavara, dar cu mai multe o pot face.

Citeste si:
Cum sunt priviti STUDENTII romani in Marea Britanie?
Cum sunt priviti STUDENTII...


Exemple de buna practica pentru educatia din Romania

“Ma bucur ca un astfel de eveniment exista. Din punctul meu de vedere e prima arena sau primul forum in care societatea civila, ONG-urile , dar si alti reprezentanti din zona corporate si cea publica si sunt prezenti cu un scop foarte bine definit, si anume: dialogul constructiv-focalizarea pe solutii”, a declarat Marian Stas, presedintele Fundatiei CODECS pentru leadership si moderatorul work-shop-ului “Orientarea profesionala si consilierea educationala”.

Stas, considera ca “acolo unde exista viziune, pasiune si perseverenta, cu siguranta lucruile se intampla in sensul in care il dorim pentru copii nostrii”, motiv pentru care a dat ca exemplu de buna practica (n.r. best practice) in cadrul workshop-ului pe care l-a moderat, Colegiul Barbu Stefanescu din Calarasi. Aceasta insitutie a primit in vara anului trecut acreditarea “international Bacalaureat”, devenind astfel prima scoala publica din Romania care poate sa organizeze si sa desfasoare programul de diploma a bacalaureatului international.

Citeste si:
Iohannis: Romania are de pierdut cand un tanar nu gaseste acasa...
Iohannis: Romania are de...

Un alt exemplu de buna practica ne-a fost dat si de catre Directorul General al Fundatiei Dinu Patriciu, Tincuta Baltag, mai precis, modul in care cei de la Facultatea de Business din cadrul Universitatii Babes Bolyai din Cluj aleg sa fac programa de invatamant pentru stundentii ce le calca pragul.

“Am fost la Babes Bolyai invitata de Facultatea de Business, unde s-a intamplat ceva foarte interesant. Ce au facut ei? Au invitat vreo 20 de reprezentanti ai mediului de afaceri, directori generali decompanii private si de stat, ne-au asezat la o masa rotunda, ne-au cate un doasar cu planul lor de invatamant pentru progrmele de licenta si master si ne-au zis: “Uitati, acesta este planul nostru de invatamant, ajutati-ne sa-l imbunatatim”. Si ne-am uitat impreuna pe acel plan de invatamant si am venit cu sugestii pe care au spus ca le vor implementa. Asta apropo de tot felul de cursuri de antreprenoriat, de negociere sau de folosirea noilor tehnologii in vanzari, lucruri care se intampla acum in mediul de business si care ar putea sa pregateasca mai bine un student", a explicat Tincuta Baltag.

Citeste si:
Cum poți crește coeziunea dintre angajați pe termen lung – 4...
Cum poți crește coeziunea...

Solutii pentru educatia romaneasca: societatea civila, autoguvernarea

Directorul General al Fundatiei Dinu Patriciu, a mai explicat ca toate probleme si tensiunile din sistemul de invatamant romanesc pot fi rezolvate prin implementarea conceptului de societate civila inca din salile de clasa, pentru ca totul tine de oameni, chit ca au o varsta frageda sau nu. “Daca ai profesori buni si ai o educatie de foarte buna calitate, vei avea elevi care au succes si care reusesc la examene. Deci totul tine de oameni”, a declarat Tincuta Baltag.

Ideea este valabila atat in mediul preuniversitar, cat si in cel universitar. “Solutia suntem noi insine, daca ne-am impune un cod etic si moral in primul rand si ma refer cu precadere la profesorii universitari si ne-am uita mai mult catre un beneficiu social al activitatii noastre, cred ca o mare parte dintre aceste probleme s-ar rezolva de la sine. Daca ramanem inchisi in interese persoanale sau interese mici de grup, lucruile n-au cum sa fie modificate indiferent de ce le v-a fi adoptata de parlament”, a declarat Cornel Balan, profesor, cercetator si conducator de doctorat al Universitatii Politehnica Bucuresti, care a participat la work-shop-ul cu tema “Managementul eticii in universitati” din cadrul Forumului Educatiei.

La acelasi work-shop a participat si Florin Predescu, lector la Catedra de Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii de Vest Timisoara. Acesta este de parere ca prin problemele din mediul universitar pot fi rezolvate prin acordarea unei mai mari autonomii de guvernare acest institutii.

“Sincer, am ramas cu o stare de neputiinta, pentru ca foarte multe lucruri tin de legislativ si observ o tendinta foarte mare de a anula sub orice pretext ideea de autonimie universitara. Este adevarat ca exista universitati care nu reactioneaza corect la ceea ce inseamna coruptie, plagiat si asa mai departe, insa acesta nu este un motiv pentru a schimba un intreg sistem functional sau nu. Suna a pretext interventia. Dupa parerea mea, autoreglementarea, este singura solutie care poate functiona in orice sistem, pentru ca doar daca universitatile vor dori schimbarea, acest lucru se va intampla”, a declarat profesorul timisorean la finalul primei zile a Forumului.

Se pare ca ideea de autoguvernare, de rezolvare a lucrurilor din mers si doar acolo unde este nevoie, este impartasita si de elevii din mediul educational romanesc. In urma participarii la work-shop-urile “Orientarea profesionala si consilierea educationala” si “Utilizarea tehnologiei in cadrul procesului educational: mit sau realitate?” din cadrul primei zile a Forumului Educatiei, Ana Haraga, eleva la Colegiul National Costache Negruzzi din Iasi, a declarat pentru 9AM.ro, ca a fost marcata de “ideea ca nu e nevoie sa incerci sa schimbi tot sistemul, ca e suficient sa creezi niste nuclee de schimbare care la un moment dat sa genereze suficient de multa presiune incat sa devina practice”.

Personalizarea valorilor in educatie

Tanara Anca Haraga, poate fi considerata una dintre elitele invatamantului romanesc deoarece, in 2009 a primit locul I la Sectiunea Elevul Anului din cadrul primei editii a Galei Premiilor in Educatie. Ea este pasionata de stiinta si de... film.

Anca nu este singurul copil din Romania pasionat de ceva. Ca ea mai sunt multi altii care trebuie ajutati sa se dezvolte fiecare in felul lor propriu si personal, prin personalizarea si adaptarea sistemului de invatamant in asa fel incat fiecare copil sa fie un potential geniu.

Le spunem elite, le spunem genii, le spunem peste limita, le spunem gifted, dar nu le spunem Andrei, Bogdan, Alexandra sau Maria si cred ca de aici porneste greutatea in a identifica solutii cu care sa-i manage-uim”, a declarat Cristiana Ionescu, Foundraiser, la finalul work-shop-ul “Managementul Elitelor”. “Nu trebuie sa fie elite la matematica sau la stiintele exacte, ci unul poate fi elita la sport, unul la eseuri sau la origami. Ideea este sa creem parghiile si sa gestionam in asa fel sistemul educational incat sa le dam voie sa creasca si sa infloreasca. Sa recunoastem potentialul fiecarui copil in orice alt domeniu”, a adaugat Cristiana Ionescu.

Ce am vrut sa creem si sa aratam noi printr-un astfel de eveniment, a fost ideea de parteneri. Sa facem aceste legaturi intre autoritati, societate civila, insititutii de invatamant si companii, sa-i facem pe oameni sa se intalneasca, sa vorbeasca, sa descopere ca au viziuni comune si sa genereze solutii. La sfarsitul celor trei zile vom vedea efectiv ce solutii au fost propuse si vom incerca sa le implementam. De discutat se discuta foarte mult, dar sunt o gramada de idei sterile le-as spune eu, pentru ca nu se materializeaza in nimic”, a conchis Tincuta Baltag.

Forumul Educatiei se desfasoara intre 12-14 mai la Hotelul Marriot din Bucuresti si este sustinut de de Europa FM, 9am.ro, RealitateaTV si Adevarul. Pentru mai multe informatii vizitati site-ul evenimentului: www.forumedu.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.