Recomandari ieri
Recomandari 24 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Alexandra Chivu 19 May. 2022
Războiul din Ucraina ridică semne de întrebare întemeiate cu privire la siguranța întregii Europe, dat fiind că se desfășoară cu o violență greu de imaginat pentru secolul XXI. Securitatea din estul continentului pare să atârne de un fir de ață, astfel că NATO a mobilizat în România un batalion „vârf de lance”, care se află acum la Cincu, în județul Brașov, cât și la Baza Mihail Kogălniceanu. Vincent Minguet, comandantul trupelor NATO din România, a vorbit într-o conferință de presă despre misiunea batalionului NATO și „cel mai negru scenariu”, anume probabilitatea ca noi să devenim ținta rușilor. „Una dintre greșelile pe care le-aș putea face ar fi să interpretez greșit situația de peste graniță”, a afirmat cadrul militar.
International scris de Diana Oprișan 10 Mar. 2022
Generalul în rezervă Ben Hodges, fost comandant al armatei SUA în Europa, a oferit un interviu pentru HotNews.ro, în care a răspuns câtorva întrebări legate de războiul pe care Rusia l-a început în urmă cu două săptămâni în Ucraina.
Social 17 Nov. 2020
Geoană a anunţat luni, pe Facebook, că a discutat la telefon în cursul zilei cu comandantul spitalului militar Regina Astrid din Bruxelles.
Social 17 Sep. 2017
Politistii si procurorii cerceteaza imprejurarile in care un renumit medic militar a murit, acesta fiind gasit, duminica dupa-amiaza, impuscat in garajul locuintei sale din municipiul Focsani.
Social 08 Aug. 2015
Operatiunile de cautare a planorului care a decolat joi de la Ghimbav si nu a mai revenit la baza au fost extinse in judetele Neamt si Harghita, la cautari luand parte si cinci avioane apartinand Aeroclubului Romaniei, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.
Social 18 Jun. 2015
Wizz Air a numit, la Otopeni, prima femeie comandant de baza in reteaua de transport proprie, a anuntat joi compania aeriana low-cost.
International 29 May. 2015
Comandantul fortelor speciale ale politiei din Tadjikistan, care a participat la programe de instruire organizate de Statele Unite si Rusia, s-a alaturat SI.
International 17 May. 2015
Fortele speciale americane au ucis un comandant de rang inalt al Statului Islamic in timpul unui raid ce urmarea capturarea lui in estul Siriei.
International 27 Oct. 2014
Procurorii sud-coreeni cer condamnarea la moarte a comandantului feribotului Sewol, in urma naufragiului din aprilie, soldat cu peste 300 de morti, majoritatea elevi, relateaza AFP.
International 30 Sep. 2014
Mai multi politisti din New York s-au ingrasat atat de mult incat comandantul le-a cerut bani pentru a dota o sala a sediului lor cu echipament sportiv.
International 10 Apr. 2014
Comandantul NATO in Europa, care a fost insarcinat sa prezinte contramasuri fata de amenintarile militare ruse la adresa Ucrainei, a declarat miercuri ca acestea pot include desfasurarea de trupe americane in state est-europene membre ale Aliantei care se simt amenintate.
International 26 Feb. 2014
Presedintele interimar Oleksandr Turcinov a preluat miercuri functia de comandant suprem al fortelor armate ucrainene, relateaza agentia Interfax Ukraine in pagina electronica.
International 19 Dec. 2013
Comandantul fortelor terestre ruse Vladimir Cirkin a fost destituit pentru presupuse fapte de coruptie, scrie in editia de joi cotidianul rus Kommersant.
International 19 Oct. 2013
Comandantul Politiei militare libiene, colonelul Mustapha al-Barghathi, a fost asasinat, vineri, in estul tarii.
Politica 16 Aug. 2013
Brevetul de comandant de nava al presedintelui Traian Basescu a fost reconfirmat, vineri.
Presedintele Traian Basescu a ajuns, vineri, la Centrul de simulare al CERONAV din Constanta, unde va sustine o testare pe un simulator de navigatie.
Politica 14 Aug. 2013
Presedintele Traian Basescu a inceput cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de nava ale CERONAV.
International 14 Mar. 2013
Astronautul canadian Chris Hadfield a devenit comandantul Statiei Spatiale Internationale (ISS), urmandu-i in aceasta functie americanului Kevin Ford.
International 26 Dec. 2012
Un membru al Navy Seals, fortele speciale ale Marinei americane, a murit in Afganistan.
LifeStar 18 Jun. 2012
Regina Elisabeta a II-a i-a omagiat pe Kate Winslet si pe Kenneth Branagh, in semn de recunoastere pentru contributiile lor artistice.
International 13 Apr. 2012
Tanarul lider nord-coreean a fost promovat in cel mai important post militar al regimului, in cadrul caruia ocupa de-acum toate functiile supreme.
International 17 Jan. 2012
Compania de croaziere Costa Crociere care detine nava Costa Concordia l-a acuzat pe capitan ca a comis erori.
International 23 Sep. 2010
Guvernul de la Paris apreciaza ca Franta se confrunta cu "un risc de comitere a unui atentat important" si mentine un nivel ridicat de vigilenta, a declarat, miercuri, comandantul general al politiei nationale, Frederic Pechenard.
International 25 Jul. 2010
Un fost comandant al FARC a fost condamnat la 27 de ani de inchisoare pentru conspiratie in vederea infiltrarii mai multor tone de cocaina in SUA.
Foloseste formularul de mai jos