Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei. Dimineața trebuie să o începi corect pentru ca pe parcursul zilei să ai energie și putere de concentrare. În dependență de preferințe, oamenii consumă diverse alimente și combinații de alimente la micul dejun. Specialiștii spun că nu este recomandat ca la masa de dimineață să se consume produse de patiserie. Iar acest lucru are și o explicație logică.

De ce NU trebuie să mâncăm produse de patiserie la micul dejun

Cea importantă masă a zilei este micul dejun, însă numai 56% din oameni mănâncă în fiecare dimineaţă, în timp ce o treime dintre ei spun că iau micul dejun de maximum trei ori pe săptămână sau niciodată. 85% dintre oamenii care mănâncă la micul dejun aleg să îl servească acasă, iar restul de 15% aleg aleg să mănânce la birou sau în drum spre birou.

50% dintre persoanele care mănâncă la micul dejun alocă foarte rar între 5 și 15 minute acestei etape de dimineață. De obicei, timpul pentru micul dejun este mult mai mic. Potrivit specialiștilor, timpul alocat pentru a lua micul dejun este de 20-30 de minute. Micul dejun trebuie servit stând la masă, luat în liniște, fără grabă sau fără a înghiți bucăți cât mai mari de alimente.

De asemenea, specialiști spun că masa de dimineață trebuie să conţină fructe sau sucuri de fructe, fibre și proteine. Micul dejun cu produse de patiserie nu este un obicei bun, deoarece carbohidrații nu vor asigura cantitatea de proteine necesară pentru fiecare masă. Prin urmare, această masă te va face să simți și mai mult foamea pe timpul zilei.

Micul dejun trebuie să fie bogat în proteine. Nici hidratarea nu trebuie să lipsească deoarece este vitală pentru organismul uman. Pe lângă apa consumată zilnic sunt recomandate și sucurile naturale, smoothie, mai puțin băuturile carbogazoase, energizantele și bauturile alcoolice.

„De exemplu, dacă alegi pentru prima masă a zilei carbohidrați simpli, cum ar fi produsele de patiserie, aceștia nu vor furniza cantitatea de proteine necesară pentru fiecare masă. Acest obicei te va face să simți și mai mult foamea pe timpul zilei. Un mic dejun bogat în proteine va reduce poftele pe parcursul zilei, iar acest lucru ajută mult la controlarea apetitului. Hidratarea nu trebuie nici ea neglijată, corpul având nevoie și de lichide,” spune Conf. Univ. Dr. Corina Zugravu.

Citeste si:
Alimentație sănătoasă: cele mai importante 5 surse de proteine de...
Alimentație sănătoasă: cele...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Noiembrie 2022 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.