Poliţia Română anunţă că a implementat o nouă tehnologie în domeniul recunoaşterii faciale, care va permite poliţiştilor să elucideze cazurile asociate furtului de identitate sau documentelor pierdute ori furate, precum şi să identifice persoanele care au comis fapte de natură penală.

Poliția Română lansează o tehnologie nouă pentru ușurarea sarcinilor

Potrivit unui comunicat remis joi, la nivelul Poliţiei Române a fost implementat proiectul "Dezvoltarea sistemului de identificare şi recunoaştere facială (NBIS) şi interconectarea acestuia cu autorităţile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA", finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Naţional Fondul pentru Securitate Internă - Componenta cooperare poliţienească, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, în perioada 27 noiembrie 2018 - 26 noiembrie 2021.

Acesta a vizat atât creşterea capabilităţilor Poliţiei Române de identificare a autorilor de infracţiuni, cât şi modernizarea nodurilor reţelei de comunicaţii sTESTA, la nivel naţional.

Având în vedere finalitatea judiciară, identificarea judiciară reprezintă indicatorul macro al eficienţei în oricare dintre ariile de activitate ale Poliţiei Române, aportul structurilor criminalistice la efortul general de identificare a autorilor de infracţiuni şi probare a faptelor antisociale fiind decisiv.

Elucidarea cazurilor asociate furtului de identitate sau documentelor pierdute ori furate

Implementarea unei tehnologii în domeniul recunoaşterii faciale permite Poliţiei Române să includă această metodă ca măsură în elucidarea cazurilor asociate furtului de identitate sau documentelor pierdute ori furate, precum şi identificarea persoanelor care au comis fapte de natură penală (terorism, infracţiuni cu violenţă, etc.).

Citeste si:
Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română
Mario Iorgulescu a fost dat...

De asemenea, ţara noastră se aliniază cerinţelor internaţionale în domeniul securităţii şi cooperării poliţieneşti internaţionale, prin instituirea funcţionalităţii de verificare a persoanelor care fac obiectul unor semnalări în SIS, în baza imaginilor faciale.

Poliţia Română susţine că sistemul informatic de recunoaştere facială contribuie semnificativ la instrumentarea dosarelor penale şi în probarea faptelor antisociale, prin dezvoltarea de funcţionalităţi de căutare, verificare şi comparare a imaginilor cu cele provenite din diferite surse, compararea acestora putând fi realizată exclusiv în baza actelor de dispunere emise de organele judiciare.

7.682.479 lei pentru finanțarea proiectului

În ceea ce priveşte reţeaua sTESTA (Trans-European Services for Telematics between Administrations), aceasta reprezintă canalul de servicii trans-europene securizate pentru telematica între administraţii, dedicată asigurării unui mediu de comunicaţii securizat, fiind punctul unic de interconectare a bazelor de date ale comunităţii administraţiei publice la nivel european.

Citeste si:
Un program de recunoaştere facială a soldaților ruși este utilizat...
Un program controversat de...

Astfel, prin modernizarea reţelei sTESTA la nivelul structurilor MAI implicate, este facilitată interoperabilitatea sistemelor informatice utilizate în schimbul de date dintre autorităţile naţionale de aplicare a legii şi partenerii externi.

În acelaşi timp, este sporită securitatea în reţelele de comunicaţii, prin asigurarea unui nivel ridicat de securitate cibernetică pentru utilizatorii reţelei sTESTA, precum şi prin asigurarea, în bune condiţii, a suportului tehnic necesar serviciilor pan-europene de e-Guvernare. Valoarea totală eligibilă alocată pentru finanţarea proiectului a fost de 7.682.479 lei, dintre care 5.761.859 lei a reprezentat finanţarea Uniunii Europene, iar contribuţia părţii române a fost de 1.920.619 lei, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Despre industria producatore de mașini
Despre industria producatore...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Noiembrie 2021 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.