După doi ani de pandemie în care românii au fost limitați la vacanțe, acum sunt gata să își facă bagajele și să evadeze în afara țării. Din cauza restricțiilor COVID o mulțime de destinații turistice au fost închise. Odată cu îmbunătățirea situației epidemiologice la nivel mondial, mai multe țări din Europa au renunțat la restricții. Chiar și așa, încă mai există țări care solicită certificatul COVID-19 la intrarea în țară.

Destinații turistice pentru care încă se mai cere certificatul COVID

S-a dat start la vacanțe și concedii pentru acest sezon. Românii au început deja să caute diverse destinații turistice pentru a se odihni și pentru a-și încărca bateriile. Înainte de a-și planifica o vacanță, românii ar trebui să țină cont că unele țări din Europa încă mai solicită prezentarea certificatului COVID.

În Spania, turiștii care merg cu avionul sau vaporul și chiar cei care se află în tranzit trebuie să prezinte certificatul verde care atestă vaccinarea contra COVID-19. Excepţie se face doar în cazul minorilor cu vârste de până la 12 ani. Certificatele de vaccinare sunt considerate valabile dacă sunt emise începând cu cea de-a 14-a zi posterioară zilei în care s-a vaccinat cu ultima doză de vaccin din schema completă, însă nu au trecut mai mult de 270 de zile de la data administrării ultimei doze de vaccinare.

Se poate intra în țară și cu un test COVID-19, RT-PCR efectuat cu 72 de ore înainte sau un certificat care atestă trecerea prin boală, nu mai vechi de 180 de zile.

Aceleași condiții de călătorie se aplică și pe teritoriul Italiei, cu menţiunea că persoanele care nu dețin certificate digitale trebuie să stea în izolare timp de cinci zile, după care trebuie să facă un test molecular sau antigen pentru COVID-19. În Italia încă se mai poartă masca de protecție în spațiile închise. Certificatul verde mai este cerut în Portugalia și Franța.

Condiții de călătorie în Grecia și Turcia

Dacă vă planificați o vacanță în Grecia trebuie să știți că obligativitatea certificatului verde a fost eliminată de la 1 iunie 2022 pentru toate categoriile de turişti. Masca de protecție a rămas obligatorie în toate spaţiile închise, în mijloacele de transport, avioane, trenuri şi ambarcaţiuni maritime. Doar copiii cu vârsta de până la 4 ani şi persoanele cu probleme respiratorii sunt exceptate de la regulă.

Citeste si:
Românii din Italia vor să fie recunoscuți oficial drept minoritate...
Românii din Italia vor să fie...

În Turcia este obligatorie completarea formularului de intrare în țară cu maxim 72 de ore înaintea îmbarcării. Excepție se face doar în cazul persoanelor care se află în tranzit aeroportuar. Cei care sunt vaccinați cu unul dintre serurile din lista OMS sau Turcia, au dovada trecerii prin boală în ultimele şase luni, un test negativ PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte sau unul rapid antigen efectuat cu maximum 48 de ore înainte sunt scutiți de carantină. Excepție de la regulă fac copiii cu vârste până în 12 ani. Dacă călătoriți în Turcia pe cale rutieră, navală sau feroviară, nu trebuie să prezentatți niciun document din cele menţionate mai sus.

În Bulgaria nu se mai cere prezentarea certificatului verde, la fel ca în Marea Britanie și Croația. Românii pot obține un certificat COVID în cazul în care au fost vaccinați cu schema completă, s-au recuperat după infecţia cu SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile şi există un test pozitiv realizat la un centru acreditat, cu cel puţin 12 zile vechime sau au un test negativ PCR, realizat în ultimele 48 de ore.

Citeste si:
Israelul își retrage diplomații din Turcia
Israelul își retrage...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.